AcasăOldFestin la botezul micutului Carol, Sarmale, cirnati si icre negre

Festin la botezul micutului Carol, Sarmale, cirnati si icre negre

Cuplul prezidential il va boteza, astazi, pe Carol Ferdinand – fiul lui Paul Lambrino si al sotiei sale Lia – Administratia Prezidentiala precizind ca evenimentul este o “actiune privata” a sefului statului.
Crestinarea micutului va incepe la ora 14.00, la Biserica Domnita Balasa, botezul fiind urmat de o petrecere la Hotelul Intercontinental, Sala Ronda. La distractie vor participa sute de persoane (capacitatea salii este de 500 de locuri). Petrecerea a fost organizata de Fundatia Internationala Omenia in colaborare cu Casa Regala, iar costurile s-au ridicat la aproximativ 60.000 euro. Imbracat in costum popular national, micutul Carol Ferdinand va fi botezat in religia ortodoxa. La receptia de la Intercontinental, copilul va purta un costum de gala special creat pentru el de designerul Catalin Botezatu.

*Tort de patru etaje*

In etate de doar 4 luni, micul Carol nu se va putea delecta si el cu meniul pregatit invitatilor, dar va putea afla ulterior ca la botezul lui s-au combinat bucate traditionale (sarmalute, cirnaciori oltenesti, pastrav) cu delicatese de pe alte meleaguri (somon, icre de manciuria, icre negre, fructe de mare). Piesa de rezistenta va fi un tort urias de patru etaje. In ceea ce priveste “coloana sonora” aceasta va fi asigurata de cintaretul de muzica populara Gheorghe Turda.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
66 afisari
Zenville

Ultimele știri

Campania electorală pentru Primăria Capitalei, „aruncată în aer”! Cătălin Cîrstoiu, vestea momentului. Ce se întâmplă luni

Cătălin Cîrstoiu ar putea ieşi din cursa pentru Primăria Capitalei. Coaliţia PSD-PNL trebuie să ia urgent o decizie în privinţa candidatului comun.Acuzaţiile de incompatibilitate...

Irakul, atacat la o bază militară unde s-ar afla paramilitari pro-Iran. Ce spun Israel și SUA despre bombardamente (VIDEO)

Au fost explozii în Irak, azi-noapte, în apropiere de Bagdad, la o bază militară. Acolo s-ar fi aflat trupe ale armatei și foști paramilitari...
proger