Inca sintem in asteptarea unui plan de redresare economica – si cind spun asta nu ma refer la incercarea disperata de a acoperi gaurile din buget prin tot felul de artificii dureroase, aplicate sectorului bugetar si pensionarilor. Ca in administratie sint necesare operarea de restructurari, profesionalizarea, renuntarea la “criteriul” politic-clientelar al numirii in functie etc. – asta este de la sine inteles.
Insa nimeni nu a explicat coerent pina acum pentru care motiv medicii si profesorii, de exemplu, sint asimilati categoriilor ce trebuie sacrificate pentru a se scadea cheltuielile cu salariile. Doar pentru ca isi iau salariile de la stat? O reducere a cheltuielilor in aceste domenii, care sint in criza nu de doi ani, ci de doua decenii (daca ne raportam doar la istoria postrevolutionara), nu va face decit sa agraveze situatia, sa genereze costuri si neajunsuri mai mari si de lunga durata. Nu-i poti cere unui medic specialist avint de solidaritate sociala in acceptarea diminuarii salariului sau in conditiile in care isi asista si trateaza pacientii cu minimum de resurse (atunci cind ele mai exista) si in conditii precare de lucru. Ca toti dintre noi, probabil, cunosc medici si stiu ca majoritatea lucreaza in doua-trei locuri: la un spital de stat, la o clinica si, eventual, prestind si alte servicii pe baza contractuala. Despre nici unul dintre ei nu pot spune ca traieste in lux, nu-l asteapta limuzina cu sofer la scara, nu-si face vacante in Seychelles, nu este “abonat” al cafenelelor din Dorobanti. Nu, ei lucreaza 12-14 ore pe zi in medii atit de diferite, care ar putea pe altii mai slabi de inger sa-i arunce in schizofrenie: la spital, cu resurse materiale comparabile tarilor africane, si in clinicile private, beneficiind de un mediu decent. Sa le ceri sa se simta solidari cu incompetenta guvernantilor de azi, de ieri si, daca nu se produce vreo minune, de miine, sa nu accepte posturi bine platite in vestul Europei mi se pare de-a dreptul cinic. Cum va arata sistemul public (dar si cel privat) de sanatate dupa ce exodul medicilor spre alte tari se va fi terminat, atunci cind nu va mai avea cine sa plece din România – iata o intrebare la care nu cred ca ministrii de resort si cei ai Finantelor din ultimii ani si-ar dori sa raspunda.
Cit priveste situatia cadrelor didactice, aici probabil ca la nivel uman situatia este inca si mai dramatica: un profesor de muzica, de geografie sau chiar de matematica are mult mai putine oportunitati de a scapa de cosmarul si batjocura ce poarta numele de invatamint public. Dar daca va avea sansa o va face. Ma gindesc cum as proceda eu in locul invatatoarei fiicei mele, care a ales sa predea la clasele mici din vocatie, in conditiile in care studiile superioare o pot recomanda si pentru un alt tip de cariera?
Am curiozitatea morbida de a sti cum va arata sectorul bugetar dupa ce vom fi scapat de toti profesionistii care mai depind astazi de stat si vom ajunge ca treburile publice sa fie administrate, de la ministru la sefa de oficiu postal, de la directorul de spital la cel de scoala generala, de micii sau marii smecheri care stapinesc un singur talent: acela al orientarii politice.
Radu Lilea