AcasăOldLUCIAN BUTE: “Un meci de box e un lucru care ar trebui...

LUCIAN BUTE: “Un meci de box e un lucru care ar trebui sa placa unei femei”

*”Caracterul si omul in sine dau nota de eleganta.”
“Daca esti un simplu sac de box, nu rezisti 12 runde in ring.”
“Boxul e o arta in care nu conteaza muschii ci inteligenta.”*

Ne-am intilnit intr-o dimineata, la Café Louis. Tinarul filiform care a aparut in pas alert nu parea deloc fiorosul campion mondial la box care a cistigat 26 de meciuri din 26, dintre care 21 prin KO. Lucian Bute s-a asezat pe vcanapea si, in timp ce ii studiam degetele subtiri si gratioase, de pianist, am purces la conversatie.

*“Prin clasa a V-a eram cam bataus“*

– In copilarie, te-ai intors vreodata acasa batut?
– Da, sigur. Prin clasele a V-a, a VI-a, eram un pic cam bataus. Imi placea sa controlez ceea ce se intim­pla in jurul meu. Unul dintre colegi a incercat sa preia el controlul si l-am batut putin. Dupa aceea a venit cu fratele lui mai mare care mi-a umflat ochiul si mi-a lasat un semn pe care il mai am si acum, aici, pe fata.

– Asta te-a influentat in alegerea pe care ai facut-o mai tirziu?
– Nu, deloc. Boxul a aparut mult mai tirziu in viata mea. Mie nici nu-mi placea, nu eram pasionat de asta, nu ma uitam la televizor la box. Preferam fotbalul.

– Si, totusi, ce a produs aceasta schimbare cruciala in viata ta?
– Aveam un coleg de scoala care practica boxul si care mi-a zis intr-o zi sa merg cu el la sala. Eram mic si slab, aveam 14 ani, 46 kg, nici nu-ti poti imagina… Sala era in comuna unde m-am nascut, Pechea, de fapt, era o fosta sala de clasa. Doi saci de box, o oglinda mica, un ring, fara dus, fara alte utilitati. Mi-a placut ce am vazut acolo, mi-a placut ce faceau baietii si asa am inceput sa vin si eu la antrenamente. La inceput, insa, antrenorul nici nu m-a bagat in seama. Era si un tip foarte mare, care, vazindu-ma dupa o saptamina ca ma tot duceam, m-a intrebat “Mai, baiatule, tu vrei sa faci box?”. Am zis da, am inceput si, din acel moment, nu am mai renuntat. Peste doar 3-4 luni, am participat la Campionatul National de Juniori de la Bucuresti si am obtinut medalia de argint, ceea ce, pentru mine, un baiat de 15 ani, a insemnat o performanta extraordinara. Dupa numai 4 luni de zile nici nu stiam bine ce inseamna asta. Am fost foarte fericit cind am primit diploma si medalia. Au fost si primii bani pe care i-am cistigat.

*“Mama a incercat sa ma faca sa renunt”*

– Parintii au fost de acord sa practici acest sport destul de dureros?
– Am avut dintotdeauna o legatura foarte strinsa cu parintii mei, oameni cu credinta in Dumnezeu. Fiind singurul lor baiat (mai am patru surori), sint rasfatatul familiei. Mama n-a fost de acord sa fac box. A incercat pe toate caile sa ma faca sa renunt. De cite ori veneam lovit, imi spunea: “Gata, miine nu te mai duci!” Pina la urma, a inteles si m-a sprijinit. Dar e foarte stresata, saraca. Dupa fiecare meci trebuie s-o asigur ca sint bine.

– Povesteste-ne o zi din viata ta, in cantonament sau in afara cantonamentului.
– Cantonamentul inseamna doua luni de pregatire inaintea unui meci, sase zile pe saptamina. Intru in sala dimineata, la 6, incep cu antrenamentul fizic plus forta, merg acasa, ma odihnesc putin, maninc ceva, iar la doua ma intorc la sala, sa lucrez cu celalalt antrenor, Stephane Larouche – tehnica si tactica, timp de alte doua ore. Daca simt nevoia sa ma relaxez, ies cu prietenii sa maninc ceva, sau la un film, ori citesc, ori ma uit la televizor. La ora 21.00 sint deja in pat, pentru ca dimineata o iau de la capat.

– Nu ai foarte multe libertati in timpul cantonamentului!
– E un program foarte strict si mi-l respect pentru ca stiu ce inseamna, acolo, pe ring. Daca nu esti pregatit intr-un fel extraordinar, se poate narui totul intr-o clipa si nu vreau asta. Am ajuns aici, am facut foarte multe sacrificii, nu regret absolut nimic, imi place ceea ce fac si ma rog la Dumnezeu sa ma tina sanatos inca 4-5 ani, sa pot ramine acolo unde am ajuns.

– Mai faci excese cind nu te pregatesti pentru meci?
– Da. Maninc, mai beau un sprit, mai pierd si noptile, mai stau pina la 3 dimineata intr-un club. Ma ajuta sa ma deconectez, sa mai vad si altceva, imi incarc bateriile. Dupa aceea ma intorc la antrenament cu o pofta mai mare de munca. Tocmai pentru ca nu sintem roboti si avem nevoie de aceste momente.

*“Doamne, ce fac eu aici, singur?”*

– Vorbesti foarte bine franceza. A venit de la sine sau ai avut un meditator special?
– A fost destul de greu pentru mine, la inceput, mai ales ca, in 2003, cind am plecat eu pentru prima data la Montreal, aveam doar 23 de ani, era prima mea iesire din tara, nu cunosteam pe nimeni acolo. Nu vorbeam franceza deloc, stiam foarte putina engleza. Imi amintesc ca am ajuns la Montreal si era luna decembrie, -20 de grade, eram singur, cu doua bagaje, nu cunosteam pe nimeni, nu stiam incotro s-o iau, nu stiam nici franceza… M-a asteptat Cristi Ganescu, m-a dus in apartamentul pe care mi-l inchiriasera cei de la Intersport, aproape de sala.
M-am vazut acolo si ma tot intrebam “Doamne, ce fac eu aici, singur?”. Usor-usor, insa, am inceput sa ma acomodez, mergeam la antrenament zilnic. Nu aveam masina si mergeam pe jos pina la sala, prin zapada. Stiam, insa, pentru ce m-am dus acolo, stiam ce-mi doresc si ­mi-am zis ca trebuie sa merg mai departe. Dupa primul meu meci, a venit un jurnalist din Canada sa faca un interviu cu mine, in franceza. Ma uitam la el si ii faceam semne antrenorului: “Spune tu!”. Atunci m-am decis sa ma inscriu la un curs intensiv de limba franceza, vreme de 6 luni, la Universitatea din Montreal. Mergeam de doua ori pe zi la antrenamente, iar seara – la curs, patru ore de franceza zilnic. Era foarte obositor, insa stiam ca acolo e viitorul meu si trebuie sa le vorbesc limba. M-am obisnuit, insa, usor, la sala auzeam numai franceza si incet-incet, am inceput sa vorbesc fluent. Acum nu mai am probleme cu franceza, asa ca am inceput sa iau lectii de engleza, cu atit mai mult cu cit meciurile mele sint transmise pe HBO. Inainte de toate, insa, o fac pentru mine si nu neaparat pentru televiziunea americana.

*De ce U2?*

– Cit la suta din statutul tau de astazi se datoreaza puterii televiziunii americane, respectiv a HBO-ului, de a face show?
– Eu mi-am construit cariera si ceea ce sint astazi, la Montreal. Ultimele mele trei meciuri au fost difuzate de televiziunea americana si asta m-a ajutat sa patrund pe piata americana. Acum, toata lumea stie ca e un român din Canada acolo. Toate privirile sint atintite asupra mea si asupra centurii mele. Sint foarte bucuros ca am patruns pe piata americana, pentru ca acolo se intimpla totul: celebritate, bani si asa mai departe. Daca am ajuns la nivelul asta, vreau sa merg si mai departe, sa boxez in ringurile din Las Vegas, sa fac meciuri mari.

– Inainte de fiecare meci al tau, se cinta piesa formatiei U2, “Where The Streets Have No Name”. De ce?
– Este melodia care ma inspira. E o istorie mai lunga. Cind am ajuns in Canada, nici nu sti­am de U2. Intr-o zi, antrenorul meu, Stéphane Larouche m-a luat la concertul acestei trupe. A fost impresionant sa vad 20.000 de oameni cintind cu ei si scandindu-le numele.

– Te-ai gindit ca va veni si ziua cind 20.000 de oameni vor scanda numele tau?
– Nici vorba, eram la inceput. Dar acum ma bucur ca am ajuns la un asemenea nivel. Emotia mea e mare cind trec prin multimea de oameni, indreptindu-ma spre ring. Cind incepe meciul, imi trece.

*“Imi place ala micu’… Tom Cruise”*

– Vorbind de preferinte, ce carti citesti, ce actori de film iti plac?
– Citesc cartile lui Paolo Coelho. Imi plac George Clooney si ala micu’… care a jucat in “Misiune imposibila”… Tom Cruise.

– Hai sa vorbim si despre stilul Lucian Bute. Te vad foarte des in costum. E un exercitiu de pedanterie sau asa esti tu?
– Asa sint eu. De cind am inceput acest sport, de cind am inceput sa particip la competitii internationale, sa ies din tara, mi-a placut tot timpul sa fiu elegant. Si in ziua de azi am ramas la fel.

– Crezi ca eleganta presupune doar costum?
– Nu neaparat. Nu. Caracterul si omul in sine dau nota de eleganta. Nu haina il face pe om, ci felul in care te comporti, in care vorbesti. O haina poti sa o ai, insa felul in care alegi sa te reprezinti este mult mai important.

– Ai un stilist care sa te sfatuiasca?
– Nu, imi aleg singur lucrurile care cred ca mi se potrivesc. Ma uit in reviste, la televizor si fur foarte mult. Ceea ce-mi place, imi cumpar. Imi place mult sa merg la shopping, ma relaxeaza. Cand sunt obosit, nervos, suparat, ma duc si-mi cumpar un pantalon, un tricou, ceva… Ajung acasa, in fata oglinzii, si probez, si ma bucur. Mai mult ca femeile! Stau ore in sir la shopping, dar nu-mi place shopping-ul cu femeile (ride). Am citeva magazine in care merg de fiecare data, iar dupa ce ajung acasa, incep sa asortez hainele in fata oglinzii. Fac parada modei singur. Daca m-ar vedea cineva, cu siguranta ar zice ca am luat-o razna de la atitia pumni.

– Ai anumite branduri care nu lipsesc niciodata din lista ta de cumparaturi?
– Da, sint fan Dolce&Gabbana, multe dintre hainele mele poarta semnatura lor. Insa asta nu inseamna ca toate hainele mele trebuie sa fie de firma. Pot sa-mi iau o camasa no name, dar care sa mi se potriveasca.

– Cum stai la categoria ceasuri?
– Imi plac foarte mult, dar nu mai mult decit hainele, recunosc. Prefer marcile Hublot, Rolex, Chopard, Franck Muller…am cel putin 10 ceasuri.

*“Noi sintem prea obisnuiti pe repede inainte”*

– Cum vezi diferentele sociale dintre Canada si România: oamenii, viata, ritmul?
– Canada ar trebui sa stea pe loc cel putin vreo 20 de ani pentru ca România sa ajunga la nivelul ei. Noi sintem mult prea obisnuiti pe repede inainte, acolo lumea e mult mai relaxata, exista un mers firesc al lucrurilor. Lumea e mai buna acolo. Sufleteste, chiar. Vad asta cind ies pe strada si ma recunoaste cineva. Ma felicita si imi stringe mina. Atit. La noi, oamenii sint mult mai agresivi, aproape ca impun persoanelor publice un anumit comportament: sa dai autograf si sa faci poza oricind, oriunde, oricum, chiar si cind esti la masa, cu mincarea in gura. Nu pot sa spun ca nu ma bucura, ca nu ma flateaza, dar sint anumite momente in care aceste situatii ar putea fi evitate. La Montreal aceste lucruri nu se intimpla.

– Totusi, cind esti acolo, simti ca-ti lipseste ceva, in mod fundamental, din România?
– Am cercul meu de prieteni acolo, iar daca ne e dor de România, gasim si restaurante, si magazine, si distractie româneasca. Mi-e dor, insa, de familie, de cei dragi. Asta nu se poate compensa. Dar cind plec, ma gindesc: plec pentru doua luni si jumatate, apoi ma intorc. Singur ma incurajez ca am un lucru de facut si trebuie sa-l fac, incerc sa nu ma las coplesit de dor. Ramin român in cele din urma si probabil ca ma voi intoarce aici, insa nimic nu este sigur, nu avem de unde sa stim ce ne rezerva viitorul. Acum urmeaza sa aplic pentru cetatenia canadiana. Ata ma trage acasa pentru ca sint român, dar nu stiu cum vor evolua lucrurile.

– Te-ar tenta ca, dupa retragerea din box, sa pui bazele unei afaceri?
– Cu totii ne gindim ca, daca ai resursele necesare, e bine sa-ti pui bazele unei afaceri care sa-ti asigure un trai lipsit de griji. Fac box de aproape 20 de ani, asa ca daca as initia ceva, probabil ca ar fi intr-o zona legata de sport.

*“Frumusetea e trecatoare”*

– Cum ai convinge o femeie ca un meci de box e mai interesant decit o cina romantica?
– Sint lucruri diferite. E frumos sa iesi cu iubita la o cina romantica. Un meci de box, insa, e un lucru care trebuie sa placa unei femei. Si asta chiar se intimpla. Jumatate din spectatorii din sala sint femei…Multi vin pentru spectacol. Doar 10% inteleg cu adevarat despre ce e vorba acolo.

– Ce apreciezi la o femeie?
– Cred ca frumusetea nu conteaza foarte mult. Ma intereseaza mai mult interiorul, caracterul, simplitatea, bunul simt. Frumusetea e trecatoare. Te casatoresti, faci copii, te mai ingrasi, nu mai esti fotomodel. Din dialog si respect se construieste o casnicie frumoasa.

– Ai timp sa te gindesti la insuratoare?
– Nu e o problema de timp. Poate, peste o luna, intilnesc femeia potrivita si, peste doua luni, gata, o duc la altar.

– Va fi o românca sau o canadianca?
– Inima si sentimentele nu tin de nationalitate.

*“Nu-mi place sa ies in fata”*

– Esti un om foarte discret. E felul tau natural de a fi sau e o calitate pe care ai dobindit-o prin natura meseriei?
– Nu mi-a placut niciodata sa ies in fata. Cred ca educatia m-a facut sa fiu asa, si e cumva de inteles. Experienta de viata o acumulezi in timp si faci diferenta intre ceea ce e bine si ceea ce e rau. Cu totii gresim, dar de cele mai multe ori incerc sa iau deciziile bune, eu pentru mine, fara sa implic pe altcineva, fara sa ma las influentat, dar si fara sa ma bat cu pumnii in piept.

– Ai accepta sa fii imaginea unui brand? Ţi s-a propus?
– Da, sint imaginea unui lant de restaurante din Montreal, 52 de restaurante sportive, in care se transmit si meciurile mele. Totodata, sint si imaginea unui brand de masini, Aquila, cu care am semnat un contract pentru doi ani. Mai am citeva proiecte si aici in România, dar, deocamdata, nu este nimic definitivat.

*“Cel mai inteligent cistiga”*

– Ma uit la miinile tale mici, cu degete lungi si subtiri, de pianist, si nu pot intelege cum poti administra cu ele acele lovituri aiuritoare…
– Boxul e o arta in care nu conteaza muschii ci ceea ce faci. Cel mai inteligent cistiga. Trebuie sa-ti simti adversarul, sa prevezi fiecare miscare a lui.

– Cum poti sa rezisti in ring 11 sau chiar 12 runde?
– Daca esti un simplu sac de box, nu rezisti. E vorba de un efort fizic sustinut, de strategie si multa luciditate. Daca poti sa controlezi meciul, e foarte usor sa duci lupta pina la capat.

– Care a fost cel mai greu meci din cariera ta de pina acum?
– Primul meci cu Andrade, din punct de vedere tactic. Pentru ca nu are o tactica, e un buldozer, un om foarte agresiv, venea din toate partile, schimba garda. Nu aveai cum sa-l intuiesti. Nu are o strategie, e un incasator.

– Cit de mult te pot influenta stratageme ce tin de limbajul trupului? Un zimbet te poate deturna?
– Aceste lucruri se intimpla foarte des. Sint cazuri in care poti sa-i fi aplicat o lovitura cumplita, iar el sa-ti zimbeasca. Acest lucru s-a intimplat la ultimul meci cu Miranda. Iti zimbesc ironic, iti fac cu ochiul, sint bravade sau reguli ale jocului de care trebuie sa fii constient. Cu totii le folosim mai devreme sau mai tirziu.

*Codul secret: “Orgasm!”*

– La meciul cu Miranda, parintii tai au fost prezenti in sala.
– Au zburat pentru prima oara cu avionul peste Ocean.

– Ce ti-au adus de acasa?
– Cite o sticla de vin de la Pechea. Doar asta le-am cerut. Dar dupa meci, mama mi-a facut toate bunatatile cu care ma obisnuieste acasa.

– Cum a reactionat mama ta la meciul cu Miranda?
– L-a “vazut” cu spatele. N-a putut sa se uite.

– Ce inseamna “orgasm” in codul tau secret?
– Antrenorul meu, Stéphane, mi-a spus ca, atunci cind imi voi face adversarul KO, pentru prima oara, prin upercut la barbie, voi simti o placere vecina cu orgasmul. Cind striga “orgasm” in timpul unui meci, stiu ca am de expediat un upercut de stinga in barba.

– Cu Miranda, ai avut orgasm?
– Da, cind l-am vazut intins pe jos, am simtit ceva asemanator!

– Ce se aude in legatura cu viitorul tau meci, despre care premierul Boc promitea ca se va tine in România?
– As veni cu mare drag sa boxez in România dar, deocamdata, promisiunile au ramas doar simple promisiuni.

Odata incheiat “rechizitoriul” am iesit cu totii la o sedinta foto. Lucian Bute si-a decapotat masina, a dat drumul la niste hip-hop, si-a pus ochelarii de soare si a pozat rabdator, galant si prietenos, ca un manechin profesionist.

Interviu realizat de Ana Maria Tatu si Gabriela Hurezean

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
179 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger