AcasăOldAdministratorii care nu cer insolventa vor raspunde pentru datoriile firmelor

Administratorii care nu cer insolventa vor raspunde pentru datoriile firmelor

Pentru ca vrea sa scoata bani si din piatra seaca, Guvernul lucreaza in aceste zile la un proiect de ordonanta de urgenta privind evaziunea fiscala. Proiectul vine cu mai multe noutati, dar cea mai importanta este prevederea potrivit careia administratorii care nu vor cere insolventa in termen de maximum 30 de zile de la aparitia starii de insolventa, vor raspunde si ei pentru plata datoriilor la restante la buget ale companiilor in cauza.

*30 de zile de gratie*

Asadar, proiectul de ordonanta de urgenta publicat de Ministerul Finantelor Publice (MFP) stabileste ca pentru obligatiile de plata restante ale debitorului declarat insolvabil raspund in solidar cu acesta administratorii care, in perioada exercitarii mandatului, nu si-au indeplinit obligatia legala de a cere instantei competente deschiderea procedurii insolventei. Ce inseamna acest lucru? Daca debitorul, adica firma, are datorii, administratorul firmei va fi obligat, potrivit noului act normativ, sa declare in mod automat starea de insolventa a companiei, peste capul managerului general sau al consiliului de administratie. Raspunderea administratorului se va aplica pentru obligatiile fiscale ale firmei ramase neachitate dintre data in care ar fi trebuit sa declare insolventa (si nu a facut-o) si data declararii ca atare a starii de insolvabilitate. Actul normativ mai stabileste ca “insolventa este prezumata ca fiind vadita, atunci cind debitorul, dupa 30 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori”.

*Fara smenuri…*

Proiectul de ordonanta mai prevede ca raspund pentru datoriile restante si persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declararii insolvabilitatii, cu rea-credinta, au dobindit in orice mod active de la debitorii care si-au provocat astfel insolvabilitatea, prin instrainarea sau ascunderea, cu rea-credinta, sub orice forma, a activelor debitorului. Sa explicam putin. Ion are o firma care este aproape de faliment. Ion stie ca nu va mai putea sa-si achite datoriile la stat si ca i se va declara insolventa. Pentru a pacali statul, acesta va vinde la negru unor prieteni din bunurile sau serviciile sale inainte ca statul sa-l prinda si sa-l declare insolvent. Potrivit noii legislatii, toti vor da socoteala in fata legii, si Ion si administratorul firmei sale si prietenii sai “clienti”. Mai mult, MFP doreste sa raspunda solidar cu debitorul si asociatii din asocierile fara personalitate juridica, inclusiv membrii intreprinderilor familiale, pentru obligatiile fiscale datorate de acestea, alaturi de reprezentantii legali care, cu rea-credinta, au determinat nedeclararea si/sau neachitarea obligatiilor fiscale la scadenta. Adica, practic statul va putea recupera datoriile debitorului de la oricine considera necesar.

Bogdan Panturu

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
298 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger