Doua probleme. Una legata de besnitele de parlamentari si cealalta sensibila, fiindca loveste in talpa tarii, „Maria Sa Ţaranul român” si o intreaga literatura. Ce i-o fi trebuit unui prozator proeminent ca Rebreanu sa scrie „Rascoala”, habar n-am.
1. Toata ziua cerem ca parlamentarii sa-si imputineze banii haliti de la stat si avantajele. La origine, pretentia e legitima. Sint niste sombolimbozauri, iar unii dintre ei isi recunosc apartenenta la specie. Durerea e ca singurii care pot reduce privilegiile parlamentarilor sint chiar parlamentarii. Ne batem in piepturile de arama ca dorim respectarea legilor. Asta-i legea! Ei decid pentru ei! Daca dumneavoastra ati avea un sac cu pepite de aur, ati zice „dom’le, gata, sa mi se ia 20% sau 80% din goldean”? Niciodata. Doar daca esti deontolog, adica rupt de strada, adica boschetar al ideilor, adica teoretician de zacusca, iti tai tie insuti din sunca si o arunci la ciini.
2. De 20 de ani, aud despre ceapisti sau batrini necolectivizati care au pensii ridicole, de 30-40 lei. Le-au crescut la 300 lei. E umilitor, dar e mai mult decit merita. Cu mult cinism am achitat pretul unui adevar. Din punct de vedere social, pensiile de 300 lei inseamna batjocura si genocid. Dar tehnic, tehnic vorbind, de unde sa le dea statul bani unora care n-au contribuit cu nimic la sistemul de impozite, asigurari si alte alea? E frumoasa tara a doinei, e misto si piciorul de plai al baladei, dar România mai trebuie sa traiasca si din cifre, altfel va ramine o Grecie fara (mai) nimic de aratat.