Au ocupat locurile din capatul vagonului, s-au strins sa incapa toti pe cele doua banchete aflate fata in fata si acum, ca s-au aranjat bine aici, in coltisorul lor, discuta de una, de alta.
In Apuseni, casele se intimpla sa fie una pe dealul aista, alta pe dealul cela, vecinii se striga haulind – asa ajung motii, pe nesimtite, sa strige unul la altul si cind se intilnesc pe drum. Asa hauleau si motii nostri in acceleratul de Satu-Mare, ca si cum intre ei, desi stau strinsi unul intr-altul, tot o vale sau o coasta de deal ar fi fost. Nici prin gind nu le-ar fi trecut ca ii deranjeaza cu ceva pe ceilalti calatori – o data, ca nu facusera rau la nime’, si apoi nici nu bagau de seama fiindca ardelenii isi vad de treaba lor, nu-i intereseaza pe ei ce face unul sau altul.
In asentimentul intregului vagon, ma ridic de la locul meu sa le atrag atentia.
– Buna seara. Nu va suparati, puteti vorbi putin mai incet? Ca, na, mai sint oamenii care vor sa doarma, unii citesc…
Rar mi-a fost dat sa vad oameni in toata firea rosind de rusine si lasind privirea in pamint (bine, eu n-am mai vazut nici copii, s-ar putea ca de fapt rusinea sa fie un sentiment eradicat inca din secolul trecut).
– Ioi, domnu’, ne scuzati, nu ne-am dat seama!
Si apoi, intorcindu-se spre tovarasii sai, zice in soapta, genul ala de soapta care se aude totusi de la mare distanta:
– Noo, sa nu mai vorbim ase tare, ca deranjam oamenii. Ne facem de ris aci, in tren.
Intii, n-au mai vorbit deloc, de rusine. Apoi, au inceput sa discute in soapta. Cam intr-un minut, soapta s-a transformat in voce tare, in bubuit, in tipatura si la loc in haulit. Rumoarea cuprinde din nou vagonul, si de data asta se ridica o femeie.
– Ioi!, rasuna in tot trenul.
Le vine sa intre in pamint de rusine, si se cearta unul pe altul, si se jura ca gata, de-acu’ nu mai deranjeaza pe nime’. Lumea se potoleste iarasi.
Tac. Isi privesc doar virful pantofilor, nu indraznesc sa ridice privirea. Sa pata ei asa o rusine! Mai bine sa stea asa, sa nu zica ni’ca, decit…
Peste cinci minute, vocile lor bubuie dezlantuite, ca si cum cineva, un urias, ar bocani in vagon cu un ciocan imens. Lumea ride.
