AcasăOldInfractiunile de evaziune fiscala si contra patrimoniului au crescut

Infractiunile de evaziune fiscala si contra patrimoniului au crescut

Politia Româna sustine ca infractiunile economico-financiare au crescut cu zece la suta in primele patru luni ale acestui an, comparativ cu 2009, in timp ce infractiunile contra patrimoniului au inregistrat o crestere cu trei la suta. De altfel, furturile din societati comerciale au scazut cu 32,2 la suta, cele de si din case de bani cu 62 la suta, iar cele de autovehicule cu 3,7 la suta.
Potrivit unei statistici a Politiei Române, au fost constatate cu zece la suta mai multe infractiuni economico-financiare fata de perioada similara a anului trecut, fiind constatate peste 4.700 de fapte de evaziune fiscala, pentru care sint cercetate peste 3.300 de persoane suspecte.
Totodata, la infractiunile contra patrimoniului s-a constatat o crestere cu trei la suta, aceasta fiind inregistrata la furtul de componente din exteriorul autoturismelor si la furturile din locuinta, astfel ca, in perioada imediat urmatoare, vor fi demarate campanii de prevenire in aceste domenii.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
59 afisari
Zenville

Ultimele știri

Campania electorală pentru Primăria Capitalei, „aruncată în aer”! Cătălin Cîrstoiu, vestea momentului. Ce se întâmplă luni

Cătălin Cîrstoiu ar putea ieşi din cursa pentru Primăria Capitalei. Coaliţia PSD-PNL trebuie să ia urgent o decizie în privinţa candidatului comun.Acuzaţiile de incompatibilitate...

Irakul, atacat la o bază militară unde s-ar afla paramilitari pro-Iran. Ce spun Israel și SUA despre bombardamente (VIDEO)

Au fost explozii în Irak, azi-noapte, în apropiere de Bagdad, la o bază militară. Acolo s-ar fi aflat trupe ale armatei și foști paramilitari...
proger