Intr-un comentariu de zilele trecute cineva spunea ca n-ar fi cinstit sa spui „te iubesc” fara sa simti iubirea. Aceasta remarca mi-a amintit de o conversatie mai veche pe care am avut-o cu un distins cercetator al fenomenelor spirituale, caruia-i spuneam ca „a iubi tot ce ne inconjoara este adevarul si natura noastra reala”. In acel moment, interlocutorul mi-a aratat o batrina care tocmai trecea pe linga noi. „Spune-mi, cum as putea s-o iubesc eu pe batrina asta? Este imposibil!” „Si, totusi, Sinele tau o iubeste, dar personalitatea ta este aceea care nu-ti da voie sa simti asta”, am raspuns. Pentru a intelege iubirea nu este indeajuns s-o privim ca pe-o emotie ce se adreseaza unui om iubit, unui animal de casa, unui copil, unei masini sau altor fiinte si obiecte din lumea inconjuratoare. Daca am percepe ca sintem fiinte spirituale, deci functionale prin puterea Sinelui ce sustine Viata in toate formele sale si apoi ne-am percepe ca fiinte care, gratie acestei puteri a Vietii si Inteligentei Universale, si-au creat prin invatare diferite credinte si convingeri despre lume si viata, am trai din perspectiva celor doua dimensiuni ale fiintei. Fara Iubirea Sinelui – existenta in toate fiintele si in toate formele in mod deplin si neconditionat – noi n-am fi si, cu atit mai putin, am putea avea o personalitate. Prin perceptiile noastre ne cream personalitatea. Ea nu este altceva decit suma tuturor experientelor inregistrate de-a lungul vietii.
Insusi procesul de inregistrare are loc in Sinele nostru si prin puterea sa, a carui caracteristica esentiala este iubirea neconditionata. Daca ar fi altfel, daca Sinele s-ar implica emotional in toate productiile noastre mentale, in toate alegerile toxice pe care le avem, bunul Dumnezeu ar tine-o intr-un plins vesnic. De aceea, el inregistreaza in mod nepartinitor si neconditionat toate gindurile, iar acestea devin personalitatea noastra. La un moment dat, in timp, cind inregistrarile devin prea puternic negative, conflictul dintre Sine si personalitate (Eul nostru) ne creeaza o tensiune pe care o putem resimti in toate dimensiunile experientei de viata, incepind de la corpul fizic si terminind cu evenimentele din viata de zi cu zi. Practic, prin gindurile noastre intram in conflict cu Iubirea Sinelui ce ne insoteste continuu, fie ca dormim, visam, mergem la teatru sau ne enervam dintr-o pricina sau alta. Clipa in care spunem repetat „te iubesc”, fie ca simtim sau nu pe moment iubirea, este clipa in care alegem sa ne deconectam de personalitatea care a creat „sentimentul de a nu iubi/a nu simti iubirea” si a ne reconecta su Sinele nostru, care iubeste totul neconditionat. Asa cum repetind „te urasc” vom simti tot mai multa ura, repetind mental „te iubesc” vom simti tot mai multa iubire. Motivul pentru care „nu simtim iubirea” se afla intotdeauna in personalitatea noastra, in istoria experientelor personale ale vietii. Reactiile din trecut ne conditioneaza reactiile si trairile din prezent. Dar, atunci cind vom intelege ca „iubirea este natura noastra” si personalitatea poate fi modelata doar modelindu-ne perceptiile si credintele, vom fi nerabdatori sa ne intoarcem la cunoasterea iubirii neconditionate, ca esenta a fiintei noastre. Simplu spus, pe masura ce afirmi „te iubesc”, inregistrezi iubirea in personalitatea ta si atunci personalitatea si Sinele intra in armonie. Aceasta inseamna „vindecare” la nivel profund, caci dizarmonia dintre Sine si personalitate este cauza problemelor noastre.
National