„Ceea ce se intimpla in sufletul tau intr-o clipa se intimpla in toate sufletele deodata”, a spus I.H. Len, despre care am scris mai multe in articolul de ieri. Tot atunci v-am rugat sa retineti aceasta expresie, caci – in simplitatea ei – contine esenta „Terapiei Iertarii”. „Sa-ti asumi responsabilitatea suta la suta pentru tot ce se intimpla in viata ta” inseamna sa intelegi, sa accepti si sa stii ca, intr-adevar, tot ce se intimpla in sufletul tau se intimpla in toate sufletele deodata. Ba, avind in vedere ca toate formele fizice sint in esenta lor forme energetice, se intelege de la sine ca ceea ce se intimpla in sufletele noastre influenteaza si materia (obiectele, locurile etc.). In consecinta, ceea ce ne apare in fata in fiecare clipa, fie un om neplacut, fie o situatie, o problema de orice natura, trebuie asumat ca facind parte din noi. Ca avind un corespondent emotional in interiorul nostru. Noi nu stim (dar Dumnezeu stie) ce anume a atras catre noi o situatie, o problema, un om dificil sau o stare de lucruri neplacuta. Si nu stim deoarece creierul nostru proceseaza doar o mica parte din informatiile nenumarate existente in subconstient in acelasi timp. Pentru „acea parte” ce se sustrage constientei noastre, dar atrage situatii si probleme de viata in cimpul nostru, putem aplica „Terapia Iertarii”. Pentru aceasta imensa parte necunoscuta a fiintei noastre putem spune „Te iubesc. Te rog, iarta-ma!”. Si, prin aceasta, ne debarasam de speculatiile si nenumaratele ginduri ale mintii, ne golim mintea, permitind – in acelasi timp – Sinelui Divin sa lucreze liber. Daca privim din perspectiva acestei teorii „criza”, suferintele oamenilor din jurul nostru, lipsurile, furia, supararea, revolta, tristetea, depresia etc., nu avem decit sa ne asumam responsabilitatea suta la suta. Pentru ca, daca sintem suta la suta responsabili de orice se intimpla – atunci trebuie sa ne cerem iertare si pentru starea de criza. Pare straniu, nu-i asa? Totusi, s-ar putea sa fie totul cit se poate de real. Si s-ar putea ca, prin lucrarea interioara a fiecaruia dintre noi, prin asumarea responsabilitatii, sa ne eliberam mintile pentru a-i permite lui Dumnezeu sa faca tot ce este mai bun pentru noi si pentru oamenii care sufera in jurul nostru. In clipa in care ne gindim ca „suferintele din sufletele noastre se gasesc si-n sufletele altora” si-i permitem iubirii divine sa lucreze, noi nu mai invinovatim lumea pentru ceea ce se intimpla, nici pe noi insine. A fi responsabil pare sa insemne mai mult a fi constient de puterea lui Dumnezeu, aflata dincolo de intelegerea, constienta si capacitatile noastre de cunoastere. Daca i-am spune unui batrin pensionar „te iubesc” si am face asta numai in sinea noastra ar fi cu totul altceva decit i-am lasa mintii loc sa acuze, sa disece, sa judece si sa interpreteze lucrurile. Si, prin purificarea productiilor mentale nesfirsite, am permite puterii divine sa intervina asa cum mintea noastra n-ar putea concepe vreodata. In clipa in care iubirea curge cu adevarat prin interiorul nostru, ea curge in toate interioarele posibile, curatind acele programe subconstiente ce ne conditioneaza, ne ghideaza si ne creeaza tot ce vedem sub forma problemelor de zi cu zi. Chiar daca nu simtim iubirea pentru cineva, sa spunem de zeci si de sute de ori „te iubesc; te rog, iarta-ma!”. Acestor cuvinte le pot urma uneori miracole.
National