Cauta

Valoarea restantelor la credite creste de la o luna la alta

Restantele la credite mai mari de peste 30 de zile contractate de persoane fizice au crescut in martie fata de februarie cu circa 150 de milioane de lei, la 3,62 miliarde de lei, desi la finele primului trimestru numarul datornicilor era mai mic cu aproape 10.000 de persoane, potrivit datelor BNR. Astfel, la finele primelor trei luni ale anului erau raportate la Biroul de Credit 677.485 de persoane cu restante la banci de peste 30 de zile, comparativ cu 686.110 la finele lunii anterioare.
Numarul restantelor a scazut usor, de la 1,03 milioane la 1,015 milioane. Potrivit datelor BNR, creditele contractate de populatie la finele lunii martie insumau 98,399 miliarde de lei, astfel ca ponderea restantelor de peste 30 de zile a fost de 3,67%, mai mult fata de 3,5% in luna anterioara.
Cele mai multe restante inregistrate au fost in moneda locala, respectiv 2,11 miliarde de lei, urmate de cele in euro, in suma echivalenta de 1,17 miliarde de lei.

Din totalul restantelor, cea mai mare parte, respectiv 74%, au reprezentat intirzieri mai mari de 90 de zile, valoarea acestora urcind cu 4% fata de februarie, la 2,69 miliarde de lei.

Ultimele stiri

  • BNS contrazice premierul: „Nu este redresare, ci prăbușire economică și represiune fiscală”
  • Planul de pace pentru Ucraina, ultimatum de la Trump: ce riscă Zelenski dacă refuză propunerea Washingtonului
  • Cumulul pensiei cu salariul: reguli noi, restricții dure și mobilitate blocată până în 2026
  • Makaveli și-a anunțat retragerea din cursa pentru Primăria Capitalei în favoarea Ancăi Alexandrescu/George Simion, reacție-fulger
  • VIDEO. Un avion militar s-a prăbușit în timpul unei demonstrații aeriene, în Dubai. Momentul accidentului, filmat
  • Anunț Tribunalul București
  • Meteorologii anunță ploi, lapoviță și ninsori. De când se răcește semnificativ vremea/Cum arată prognoza pentru București
  • Când fiecare secundă contează: o echipă de tineri dezvoltă brățara care apelează singură numărul de urgență 112
  • A fost cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul de vineri, 21 noiembrie
  • UPDATE. Horațiu Potra, adus vineri la Curtea de Apel București/S-a aflat decizia instanței – VIDEO
  • Exit mobile version