AcasăOldKAMIKAZE SĂPUNARU

KAMIKAZE SĂPUNARU

De ce este Rapidul farmecul vietii? Pentru ca spulbera Steaua in Giulesti (5-1), revine in fata lui Dinamo de la 0-2, dar are nevoie de aproape 90 de minute sa dea gol Pandurilor, o echipa care risca retrogradarea. Luni seara, exasperat de ratarile atacantilor, Andone l-a trimis in ofensiva pe Sapunaru, care a adus victoria „feroviarilor” intr-o faza in care fostul jucator de la FC Porto s-a si accidentat serios. Martinovici l-a lovit cu gheata in cap in momentul in care rapidistul a plonjat la centrarea lui Iordache, fundasul giulestenilor raminind intins pe teren. Coechipierii s-au repezit la el sa se bucure pentru gol, dar cind au vazut ca Sapunaru nu se ridica au inceput sa faca semne disperate spre banca de rezerve. Eroul giulestenilor si-a revenit dupa aproximativ 60 de secunde. In minutul 90, Andone l-a inlocuit cu Helder, dupa ce Sapunaru a transmis antrenorilor ca nu mai poate continua: „Ma doar rau capul!”.

*Sapunaru: „Sint jucatori luati la misto”*

Culmea, desi au invins Pandurii, rapidistii nu s-au bucurat deloc, alegind la finalul partidei sa declanseze atacul impotriva patronului Copos. Purtatorul de cuvint al vestiarului a fost Cristi Sapunaru, idolul galeriei declarind ca patronul isi bate joc de jucatori: „Copos sa scoata banii si dupa aia mai speram la Europa League! Ar trebui sa se gindeasca mai bine ca planeta nu s-a scufundat si sint jucatori care si-au dat viata pentru Rapid, iar acum sint luati la misto. Mie niciodata nu o sa imi para rau ca am revenit la Rapid. Eu am venit aici cu sufletul, am pierdut foarte multi bani si o sa ma intorc in Portugalia, insa sint multi jucatori valorosi care trebuie sa ramina in Giulesti. Isi termina contractele si Copos ar trebui sa le dea bani, sa ii tina la echipa, pentru ca ar putea face performanta cu ei”.

„E posibil sa ramin la Rapid. Am doua oferte din strainatate si daca nu primesc raspuns pina la 31 mai atunci voi continua in Giulesti”
Ioan Andone

Neoficial, lista celor care vor pleca de la Rapid ii cuprinde pe Spadacio, Fernandes, Matici, I.Iordache si Helder. Lor li se adauga Ionita (deja vindut la FC Koln), Sapunaru, caruia ii expira imprumutul de la FC Porto, si Iencsi (la final de contract).

L.Teodorescu

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
38 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger