Cauta

Ţara in care se freaca mineca maieului

Ziaristii si guvernantii par mai ingrijorati de soarta viitorilor someri decit bugetofagii care vor fi lasati sa frece mineca maieului in strada. Ingrijorati — vorba vine, ca si guvernul, si presa tot cu frecatul se ocupa. Si-au deschis fabrici de tipari si ii freaca pe la televizii. Frecusul adevarat ni-l va trage FMI. Ne va freca ridichea dobinzilor, dar bine ne va face, pentru ca si-a gasit prostii care sufera cu entuziasm. In ultima saptamina, mijloacele de informare ne-au frecat la cap pe tema foametei ce va veni, iar salariatii in pericol frecau halba, la Festivalul Berii si la Ziua Barbatului. De cite ori am avut ocazia, am facut misto de 1 Martie, 8 Martie, Valentine’s Day si alte mascarade cu inimioare, iepurasi, cupidoni oligofreni si prezervative cu miros de capsuni. Dar astea sint sarbatori legitime si sobre in comparatie cu porcaria numita Ziua Barbatului. Adevaratii barbati nu au nevoie de asa ceva, iar mitocanii se omagiaza intre ei in fiecare zi, la o borhoteala tinuta la crisma din colt. Cind se intuneca si se duc acasa, isi saluta politicos nevestele — „fa, Tanto, e gata ciorba?” — incalta pislarii, cauta cu telecomanda un post cu tocsoaie de fotbal si pe urma adorm in fotoliul din sufragerie, visind la gratareala de duminica viitoare.
P.S. Am aflat ca un natarau, nu l-am descoperit inca, m-a bagat pe Facebook. N-am nicio legatura cu timpenia asta din doua motive. 1. Nu stiu sa deschid un calculator. 2. Daca n-am avut oracol in clasa a 7-a, cum mi-ar sta, la 40 de ani, sa conversez cu beleuzii de pe net?

Ultimele stiri

  • Incendiu puternic în Bucureşti! Au avut loc şi 3 explozii! O hală dezafectată din Sectorul 1 a luat foc (VIDEO)
  • Un submarin sovietic s-a ciocnit de un submarin american din motive politice absconse
  • WhatsApp introduce o nouă funcţie aplicaţiei, prin care doreşte să „dribleze” sistemul Android al telefonului mobil
  • TAROM primeşte 95,3 de milioane de euro. Cum vor fi chelţuiti banii
  • Alege ce citești
  • Alea iacta est, America!
  • Gerard Depardieu a fost chemat la poliție și arestat preventiv!
  • Decizie majoră pentru românii care lucrează într-un mediu periculos pentru sănătate. Ce se întâmplă cu pensia lor
  • Secretele milenare ale longevității: beneficiile postului intermitent și exemplul preoților de pe Muntele Athos
  • Internațional englez, arestat în Spania
  • Exit mobile version