AcasăOldPromenada Operei a fost un triumf

Promenada Operei a fost un triumf

Duminica seara, cu trei ore inainte de inceperea spectacolului, melomanii se aflau deja pe esplanada Operei Nationale din Bucuresti, pentru a fi siguri ca vor prinde un loc.
N-au apucat sa se relaxeze prea mult pe scaune, din cauza ploii torentiale care s-a abatut asupra lor. In jur de 1500 de bucuresteni s-au repezit in sala Operei, astfel incit, cu o ora inainte de inceperea concertului, locurile erau ocupate, lojele supraincarcate cu oameni care stateau in picioare, iar intrarile blocate de melomani dispusi sa reziste chiar si din aceasta pozitie ingrata. Orchestra dirijata de Iurie Florea a dat startul cu uvertura operei “Norma de Bellini”. Invitati in scena de amfitrionul Ion Caramitru, solisti de prima linie ai Operei Nationale au interpretat arii celebre. Maria Jinga, Iordache Basalic, Tina Munteanu, Florin Simionca, Teodor Ilincai, Crina Zancu au fost aplaudati si ovationati minute in sir. Apogeul a fost atins cu faimoasa cantata a lui Carl Orff, “Carmina Burana”, a carei partitura de mare dificultate i-a oferit baritonului Iordache Basalic un bun prilej de a-si etala vocea cu adevarat stralucitoare. La sfirsit, publicul s-a ridicat in picioare si a rasplatit performanta artistilor cu aplauze la fel de torentiale ca ploaia de afara. Care, intre timp, s-a oprit, astfel incit fastuosul foc de artificii care a incununat evenimentul a putut fi savurat pe indelete de bucuresteni.

G.H.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
56 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger