Localismul este ultima fita in cultura. Conceptul l-a folosit, ca sa-si argumenteze gestul ofensator, si comediantul francez care a lansat „salutul românesc”. Se spune ca globarizarea e inteleasa si aplicata gresit, la Universal ajungindu-se, de fapt, prin Localism. In penultimul numar al „României Literare”, Nicolae Manolescu a plonjat si el in miezul dezbaterii. Mentorul generatiei cosmopolite si sterile (optzecistii) l-a demontat elegant pe indraznetul, ca sa nu zic pe mitocanul, parizian. In momentul asta, nu ma preocupa semantica, asa ca nu voi incerca sa evaluez ce grad de rudenie este intre localism si specific local. Dar daca tot s-au strofocat anumiti frantuji sa ne ironizeze pe tema specificului local, puteau s-o faca fara sa ne spurce. Marfa noastra traditionala nu-i Ţiganul cintacios, ci Gagica disponibila. De la mijlocul lui 2009, in fiecare saptamina mai intra in somaj citeva zeci de mii de români, dar nu avem timp pentru drama lor, fiindca aproape zilnic se mai lanseaza cite doua-trei starlete pe la televizii. In umbra lor rasar, tot aproape zilnic, 4-500 de demimondene de terase si de plaja. Daca intelectualii subtiri din vest sint mefienti vizavi de informatia asta, ii invit sa vina la vara pe Litoralul nostru, ca s-o verifice. Frumoasele actioneaza dupa strategia „daca stau din prima, sint curva, daca fug, sint proasta, asa ca mai bine ma impiedic”. Pragmatice vietati, nimic de obiectat! Daca tirfele ar fi fosforescente, România ar arata ca Las Vegas.