Cauta

Alimentara comunista: mic ghid turistic

In orice cartier sau oras exista macar o alimentara comunista. La noi in Aparatori, de pilda, e in intersectie „la Banditu’” (poate n-o sa ne credeti, dar in Berceni locurile cam asa se numesc, nu exista „la Filarmonica”, „la Pictoru’ cubist” ori „la Criticu’ de arta”). Exista insa orase, cum ar fi Victoria, unde alimentara retro e centrul vietii sociale (centrul vietii culturale e un pic mai incolo, se cheama „Central” sau „Navodari”, si nu, nu e biblioteca sau galerie de arta). De aceea ne-am gindit sa-i dedicam un scurt ghid.
Primul indiciu ca ai intrat intr-o autentica alimentara comunista e mirosul specific. Miroase a musama incinsa. Motivul e simplu: practic toate suprafetele din magazin sint acoperite cu musama (daca nu intelegeti de ce, e clar ca sinteti tineri si standardele de eleganta in materie de decoratiuni interioare ale anilor ’80 va scapa), iar inauntru e foarte cald, suficient incit musamaua sa-si atinga aproape punctul de topire. Nu exista probabil loc pe planeta unde sa domneasca o caldura mai odioasa precum cea dintr-o alimentara comunista. Chiar si in cel mai nemilos desert adie uneori o mica pala de vint sau, o data la 50 de ani, da o ploicica, numai in alimentarele comuniste e ca intr-un cazan sub presiune, indiferent ca e vara sau iarna. Trebuie sa le multumim vinzatoarelor ca urla la fiecare client sa traga usa dupa el, sa nu iasa caldura afara, fiindca altminteri ne-ar minca incalzirea globala in citeva luni.
Caldura n-ar avea insa niciun haz daca n-ar exista si mustele. Banuiesc ca pina si mexicanii isi fac aprovizionarea cu muste de la alimentarele comuniste, dar nu-i vedem fiindca vin dimineata, devreme, cind sint gizele proaspete. „Buna dimineata, domnu’ Bucho, un kil de musculite si juma’ de tauni, ca de obicei?”. „Nu, fara muscoi azi, ca nu i-am terminat inca pe aia de saptamina trecuta”. Sint atitea muste intr-o alimentara de acest gen incit, daca ar fi date afara, ar distruge imediat echilibrul fragil al ecosistemului.

(miine: despre vinzatoarele din alimentarele comuniste)

Julius si Pirca

Ultimele stiri

  • Cumulul pensiei cu salariul: reguli noi, restricții dure și mobilitate blocată până în 2026
  • Makaveli și-a anunțat retragerea din cursa pentru Primăria Capitalei în favoarea Ancăi Alexandrescu/George Simion, reacție-fulger
  • VIDEO. Un avion militar s-a prăbușit în timpul unei demonstrații aeriene, în Dubai. Momentul accidentului, filmat
  • Anunț Tribunalul București
  • Meteorologii anunță ploi, lapoviță și ninsori. De când se răcește semnificativ vremea/Cum arată prognoza pentru București
  • Când fiecare secundă contează: o echipă de tineri dezvoltă brățara care apelează singură numărul de urgență 112
  • A fost cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul de vineri, 21 noiembrie
  • UPDATE. Horațiu Potra, adus vineri la Curtea de Apel București/S-a aflat decizia instanței – VIDEO
  • Șeful Statului Major al Armatei Franceze rupe în bucățele planul de pace al lui Trump din Ucraina și cheamă țara la război împotriva Rusiei: „Pregătiți-vă să vă pierdeți copiii!”
  • Noi dezvăluiri. Ce s-a aflat despre planul american menit să pună capăt războiului din Ucraina. Cele 28 de puncte ale planului
  • Exit mobile version