In ultima vreme, am primit numeroase solicitari de a dona 2% din impozitul pe venit unor diverse organizatii; de fiecare data, solicitantii m-au incredintat ca banii mei vor fi folositi in scopuri cit se poate de nobile, cum ar fi actiuni caritabile sau ecologiste, intarirea societatii civile sau difuzarea culturii in mediile tinere.
Primii care m-au cautat au fost niste tineri care militeaza pentru terapia juvenila prin lego. Prietenii lego-ului mi-au explicat ca acest joc dezvolta nebanuite abilitati de invatare si disciplineaza mintile tinere, invitindu-ma sa ma alatur, printr-o mica donatie, luptei lor. Le-am fagaduit ca voi reflecta serios asupra implicarii mele in disciplinarea mintilor tinere, activitate atit de necesara societatii noastre. N-am avut insa timp sa studiez in amanunt problema, fiindca imediat am fost asaltat de luptatorii impotriva cancerului mamar si rugat sa ma alatur lor. Directionind 2% din impozitul datorat statului catre dusmanii cancerului la sin, voi putea ajuta la realizarea unui numar semnificativ de mamografii si, implicit, la pastrarea unei stari de sanatate corespunzatoare a societatii noastre.
Apoi, am fost solicitat sa sprijin teatrul pentru liceeni. Manifestarile culturale dedicate tinerilor aflati la virsta critica a alegerii unui drum potrivit in viata sint intotdeauna bine-venite, iar recunostinta tinerilor pentru gestul meu va fi pe masura. Nu mi s-a explicat si cum se va manifesta aceasta recunostinta – cumva, in loc sa-mi spuna „mai stai si pe-acasa, mortaciunea dracului, ca nu mai are loc omul de voi in autobuz!”, imi vor ceda locul pe scaun?
Cei mai numerosi si mai insistenti sint ecologistii. Zilnic, primesc mailuri emotionante de la prietenii Rosiei Montane, Deltei Dunarii, plajei si pescarusilor; de la dusmanii urbanizarii si globalizarii, ai combustibililor fosili, ai bateriilor cu litiu si ai pungii de plastic. Mi-as dori foarte mult sa ma implic in salvarea Pamintului, dar momentan mi-a sarit o tasta de la laptop si nu intra la loc, iar asta ma preocupa mai mult decit soarta Rosiei Montane.
Pe aceasta cale, imi exprim public dorinta ca cele doua procente din impozitul pe care il datorez statului sa fie arse. Sau, daca nu se poate, sa ramina ca pina acum – sa le fure Videanu, macar asta toaca banii in liniste, nu-mi trimite un mail sa-mi multumeasca si sa ma asigure de prietenia lui de cite ori isi ia o bautura cu umbreluta.