Daca ati intrat vreodata intr-un magazin care nu e doar de pantofi si hainute (daca nu, nu-i nimic, de aia exista barbati), ati observat ca exista doua tipuri de angajati: vinzatoarele, care formeaza elita, si restul, plebea, care schimba termenul de garantie pe cirnati, baga piinea in punga ca sa nu mai fie buna si crocanta si cauta in spate sa vada daca mai e suc la 2,5 L.
Inca de la prima ora a diminetii, angajatul de la supermarket are o fata de zici ca l-a pus cineva sa dea cacatul cu lopata. Chiar si sclavii care munceau la piramide pareau mai veseli – macar ei stiau ca la un moment dat nepotii lor or sa vada piramida gata, pe cind angajatul de la Mega stie ca nu se va termina niciodata piinea de bagat in pungi de plastic sau cremvurstii vechi de inlocuit cu unii proaspeti. E un fel de Sisif – munca lui consta in a impinge la nesfirsit paletii intre raioane ca sa ajunga mai repede cu detergentul la raft (practic, e ca un corporatist, doar ca, in loc sa faca excel-uri si prezentari in PowerPoint, baga piinea in pungi).
Ceva mai bine decit angajatii de la Mega o duc cei de la hipermarketuri. Nu ca munca lor ar fi diferita, dar sint mai multi si, daca ceva nu s-a facut sau s-a facut prost, pot imprastia vina. Mai e si magazinul mare, asa ca se pot ascunde mai usor dupa o stiva de-aia mare de produse la promotie ca sa stea. Plus ca sint arondati la cite un raion, daca-l intrebi pe vreunul unde sint pijamalele, iti raspunde imediat ca el e de la raionul de chiloti barbatesti, de unde sa stie unde sint pijamalele? Pe cind la Mega, lucrurile sint clare: “Geta, du-te si baga piinea aia in pungi”.
La magazinele mai mici, in fruntea ierarhiei e ajutorul sefului. Sta toata ziua la o bere in fata magazinului cu clientii fideli, dat fiind ca n-are voie sa se atinga de casa sau de preturi pentru ca se stie ca fura. El poate chiar i-ar ajuta pe clienti, dar cum, daca nu intra in atributiile sale? Cea mai mare placere a lui e sa-l intrebi daca au un produs care nu se vede pe rafturi, fiindca atunci se poate duce in spate sa vada daca au – odata ajuns acolo, fie trage un git de bere, fie se culca direct. In schimb, desi in magazin nu face absolut nimic, in sarcina lui cade cea mai umilitoare munca la care poate fi pus un angajat – sa spele trotuarul din fata magazinului. Are insa noroc ca isi poate scoate pirleala stropind fiecare client care intra in timpul asta.
Comun pentru toti acesti angajati este faptul ca pentru ei cumparatorii sint un fel de paraziti care nu fac altceva decit sa-i incurce si sa traiasca pe spinarea lor. De regula, blocheaza jumatate din magazin ca sa puna ca lumea niste cutii de scobitori, dar, daca ar fi dupa ei, ar inchide pentru totdeauna magazinul si ar face frumos inauntru.