Cauta

Transplanturi care le-au daruit unor oameni o alta viata

Vineri, 30 aprilie a.c, la sala de conferinte a Clubului Diplomatilor din Bucuresti a avut loc a sasea editie a “Zilei Nationale a Transplantului din România” si s-au sarbatorit 10 ani de la efectuarea primului transplant reusit de ficat. Au fost prezenti prof. dr. Irinel Popescu, seful Clinicii de Chirurgie si Transplant Hepatic de la Institutul Fundeni din Bucuresti, prof. Radu Deac, seful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculara si Transplant din Tg. Mures, prof.dr. Andrei Firica, dr. Victor Zota, nenumarati alti medici implicati in activitatea de transplant, precum si circa doua sute de persoane a caror viata a fost salvata prin transplant.

*Se inregistreaza o diminuare a numarului de donatori*

Intotdeauna au fost emotionante intilnirile oamenilor care au invatat printr-o experienta la limita, precum aceea de a trece printr-un transplant, ca viata este darul cel mai pretios al unei fiinte umane.
Constiinta unui om care a primit “a doua viata”, asa cum s-a exprimat una dintre persoanele salvate prin transplant, suporta o schimbare esentiala, imposibila prin orice alta experienta umana. Numai si a te afla in preajma unui om care-a trait o experienta la limita te ajuta sa intelegi ca exista
multi alti oameni aflati acum intr-o situatie “la limita” si ca vor fi, inca, multi altii ca ei, care au dreptul la o sansa. Din pacate, sistemele medicale si sociale, precum si acela din România, se misca cu greutate, se zbat in nevoi si-n lipsuri, care afecteaza deopotriva activitatea medicului de transplant, dar – mai ales – sansa bolnavului la “a doua viata”.
“In România se inregistreaza o diminuare a ratei donarii ori – ca si chirurg de transplant – pot spune ca experienta echipei creste pe masura ce avem mai multe interventii, o ritmicitate a lor”, a spus prof. Irinel Popescu. Din nefericire, in România donarea nu este la un nivel multumitor. Sint probleme legate de finantare, de coordonarea activitatii, de diferite lipsuri si goluri inerente intr-un sistem medical ros pe dinauntru de hibe ce ne sint cunoscute tuturor.

*Dupa transplant au fost “cei mai frumosi ani din viata mea”*

Lupta pentru viata trebuie continuata de catre pacientii care au vazut in transplant un miracol, asa cum au subliniat chiar beneficiarii acestei operatii. Gheorghe Penea, beneficiarul primului transplant de ficat reusit in România (care a implinit 10 ani de la efectuarea transplantului) a spus ca “este greu de descris ce inseamna pentru noi salvarea vietii. As putea spune ca ultimii zece ani au fost cei mai frumosi din viata mea”. De altfel, toti pacientii salvati prin transplant sint dovada vie a sperantei, care se poate transmite si acelora ce si-au pierdut-o azi sau acelora ce si-o vor pierde miine. Dar, cum pe lumea aceasta, lucrurile bune intimpina si o rezistenta pe masura importantei lor, transplantul nu face exceptie, desi isi dovedeste din plin pentru multi oameni efectul sau de “interventie miraculoasa”. Pentru acei oameni care au nevoie de miracol, medicii, pacientii si, poate, noi toti avem nevoie sa ajutam, sa intelegem si sa sprijinim mai mult activitatile aflate cu adevarat in slujba vietii.

10 ani au trecut de la efectuarea primului transplant reusit de ficat.

Maria Timuc

Ultimele stiri

  • Inspector superior din cadrul ANAF, reținut de DNA. Procurorii îl acuză de trafic de influență
  • Update. PLAN ROȘU în județul Iași: un autocar și un camion, implicate într-un grav accident/17 persoane, transportate la spital – FOTO
  • Insomnia Nu Este Doar Despre Somn: Cauze Profunde și Soluții Naturale
  • Influencerul român, noul Dumnezeu cu ring light: fără creier, dar cu like-uri divine
  • Cum va fi vremea în iunie. Estimările meteorologilor pentru prima lună de vară/Ce vești vin de la ANM
  • Dragnea spune că Ponta „a fost păcălit” să candideze: „El a avut un singur rol: să ia cât mai multe voturi de la Crin”
  • Furtunile au făcut ravagii în mai multe zone din țară. Străzi inundate, grădini distruse de grindină – VIDEO
  • UPDATE: S-a aflat rezultatul votului! Stelian Bujduveanu, primarul general interimar al Capitalei – VIDEO
  • Breaking news… în jurul lumii: Decizii istorice, sancțiuni și revolte pe toate continentele
  • Tragedie într-o stație de metrou din București: un bărbat a murit/Primele informații de la Poliția Capitalei și Metrorex
  • Exit mobile version