Cauta

Banii si blestemele popesti

Imi aduc aminte ca atunci cind a fost ales Mitropolit al Ardealului, IPS Laurentiu Streza era perceput drept unul dintre promotorii deschiderii Bisericii Ortodoxe in raport cu societatea, cu nevoile si provocarile acestui Turn Babel care este lumea de azi. Avem nevoie de astfel de oameni in cler, iar ei exista. Problema este ca unii doar par astfel. Asta pentru ca vechi obisnuinte, “traditii” pe care, preluind fara nici o rezerva un concept din propaganda ateismului militant, le consider “obscurantiste” irump de ca si cum am trai in vremurile cronicarilor. Aduceti-va aminte doar de cazul Tanacu, de nebunia exorcismelor si increderea oarba a ieromonahului Daniel Corogeanu ca “dracii” pot fi scosi din alti calugari prin ritual, iar nu prin tratament psihiatric. Tratament de care primul ce ar fi avut nevoie era chiar cel care vedea diavoli in aproapele sau.
Ei, bine, citesc comunicatul de presa al Mitropoliei Ardealului, care pune lucrurile la punct in privinta unui litigiu pe care Biserica il are cu omul de afaceri Ilie Carabulea. Pe scurt: mitropolia are de incasat o suma cu sase zerouri in euro, omul de afaceri nu se executa. La finalul textului citesc un blestem venit parca din alt veac. Ce legatura este intre iertare si dragostea de aproapele (care nu presupune si a renunta sa-ti cauti dreptatea lumeasca si… banii) si dorinta ta, in calitate de arhiereu, ca “mustrarea cea dreapta a lui Dumnezeu” sa fie “mai greu de purtat decit orice pedeapsa omeneasca, trecind din neam in neam”? Nu blestemul in sine ma infioara, desi “la baza” sunt teolog. Nu cred ca minia divina poate fi “directionata” la cerere. Dar a incerca sa faci asta te uriteste sufleteste.
Radu Lilea

Ultimele stiri

  • Makaveli și-a anunțat retragerea din cursa pentru Primăria Capitalei în favoarea Ancăi Alexandrescu/George Simion, reacție-fulger
  • VIDEO. Un avion militar s-a prăbușit în timpul unei demonstrații aeriene, în Dubai. Momentul accidentului, filmat
  • Anunț Tribunalul București
  • Meteorologii anunță ploi, lapoviță și ninsori. De când se răcește semnificativ vremea/Cum arată prognoza pentru București
  • Când fiecare secundă contează: o echipă de tineri dezvoltă brățara care apelează singură numărul de urgență 112
  • A fost cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul de vineri, 21 noiembrie
  • UPDATE. Horațiu Potra, adus vineri la Curtea de Apel București/S-a aflat decizia instanței – VIDEO
  • Șeful Statului Major al Armatei Franceze rupe în bucățele planul de pace al lui Trump din Ucraina și cheamă țara la război împotriva Rusiei: „Pregătiți-vă să vă pierdeți copiii!”
  • Noi dezvăluiri. Ce s-a aflat despre planul american menit să pună capăt războiului din Ucraina. Cele 28 de puncte ale planului
  • Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Tradiții și obiceiuri în această zi de mare sărbătoare
  • Exit mobile version