*Interviu cu Draga Olteanu Matei realizat de Gabriela Hurezean*
Am ajuns la intilnire cu zece minute mai devreme. Draga Olteanu-Matei a coborit din camera, si ea, mai devreme, si m-a recuperat din fata hotelului Marshall. I-am oferit un trandafir, apoi ne-am asezat la o masa, in fata celor doua cafele, cu senzatia ca sintem prietene de-o viata.
*“Ne-am refugiat din Basarabia cu bou-vagonul”*
– Ati avut o copilarie destul de grea, in anii razboiului…
– Eram prin clasa a IV-a cind unitatea militara a tatalui meu (parintii lui locuiau la Soroca) a parasit Basarabia. Am plecat doar cu hainele de pe noi si cu o valijoara mica, am calatorit cu bou-vagonul si am fost repartizati la niste olteni extraordinari din satul Moruglava, judetul Romanati. Imi amintesc de parca a fost ieri: era o dimineata geroasa, ca sticla de limpede, pamintul era inghetat, iar taranul care a venit cu un car cu boi sa ne ia de la gara, nea Marin Petrescu, mi-a dat caciula lui, ca sa nu-mi fie frig. Eram foarte mindra, vazind ca lumea ma credea baiat!
– Pronia cereasca v-a aparat, ati scapat cu bine din infernul razboiului.
– In timpul bombardamentelor, casa bunicilor mei din Bucuresti a fost lovita si a ars din temelii. Se topise sticla si cursese pe caramizi. Pompierii n-au mai putut sa faca nimic. In tot mormanul ala de lucruri carbonizate, a ramas intreaga doar o fotografie care ma infatisa la virsta de trei ani si icoana cu Iisus pe cruce, care acoperise fotografia. Bunicul meu a reconstruit casa, folosind caramizile arse, iar icoana le-a ramas celor care, mai tirziu, s-au mutat acolo. Am considerat ca e icoana casei si le-am lasat-o lor.
– Nu cumva era icoana dumneavoastra?
– Da, cred ca era, totusi, icoana mea. Toata viata am simtit ca sint vegheata si ocrotita.
*Exmatriculata, cu Amza*
– Cind v-a venit ideea sa va faceti actrita?
– Destul de tirziu. Am facut balet la gradinita si visam sa ajung o mare dansatoare. Cu invatatul nu prea m-am omorit, dar mi se trecea cu vederea, fiindca eram un copil simpatic. Aveam mari probleme cu cititul, pina cind am primit cadou de la matusa mea o carte de povesti superba. Ai mei s-au inteles sa nu mi-o citeasca, asa ca am fost nevoita sa ma descurc singura. Din acel moment, n-a mai putut nimeni sa-mi ia cartea din mina. In timp ce eram eleva la Liceul Comercial din Brasov, conduceam o echipa de amatori, la Casa Armatei. Faceam de toate, dansuri, spectacole de teatru… Eram in ultimul an cind au vrut sa ma angajeze ca dansatoare in Ansamblul Armatei din Bucuresti. Dar nu m-a lasat mama. A zis ca trebuie sa fac, mai intii, o facultate. Ca absolventa a liceului comercial, urma sa studiez statistica si planificarea la ISE. Dar n-aveam nicio tragere de inima. Intr-o zi, tata m-a anuntat ca s-a infiintat Facultatea de Cinematografie. Am obtinut o derogare si am intrat, impreuna cu Amza Pellea. Impreuna am intrat, impreuna am fost exmatriculati (pentru absente nemotivate), impreuna am fost reprimiti, impreuna am terminat facultatea.
*“Inamorata, zburdam prin Cismigiu”*
– Ati fost “exmatriculata” si de la Teatrul National…
– Veneam mereu in ultimul moment la spectacole, iar regizorii de culise erau innebuniti. Ma uitam cu mila la marile actrite care se prezentau la teatru cu o ora inainte de spectacol si ma gindeam ca ori nu se inteleg cu barbatul, ori le e urit acasa. Eu zburdam prin Cismigiu, eram inamorata! Iubitul meu locuia deasupra Teatrului Bulandra, iar eu alergam fericita, traversind parcul, de la Sala Studio a Nationalului (pe atunci, in Piata Amzei), la locuinta iubitului meu, de la Izvor. La “Omul cu mirtoaga” eram trei actrite pe acelasi rol. S-a intimplat odata ca, la avizier, a fost trecuta una dintre actrite, iar in registrul regizorului am fost trecuta eu. M-am luat dupa avizier si am lipsit de la spectacol. Directorul de atunci, Aurel Baranga, m-a dat afara. Cel care completase gresit in registru, Vasile Bulandra (fratele lui Tony Bulandra) m-a chemat in “biroul” lui, aflat dupa un paravan, si mi-a spus: “Stiu ca am gresit, dar te rog sa nu spui nimic. Tu iti mai poti gasi ceva de lucru, dar eu mai am putin pina la pensie…” Si n-am spus nimic.
*Iubirile unei mari actrite*
– Cind v-ati indragostit prima data?
– In ultimul an de liceu am organizat balul de absolvire. Mama mi-a dat pantofii ei cu tocuri. La bal a venit un fotbalist. Era brunet, avea prestanta si semana cu Humphrey Bogart. Cind l-am vazut, am ramas cu ochii pironiti si nu mai puteam sa respir. Mi-a facut curte, m-a dus la cofetaria de pe strada Sfintu’ Ionica, mi-a cumparat prajituri, carti de povesti, jucarii, mingi de cauciuc… Se plimba cu mine, de mina, pe strada, dar intr-o zi mi-a spus: “Uite, eu trebuie sa ma insor cu o fata din Constanta, o s-o cunosti si tu.”
– In general, prima iubire se termina prost. Cum au fost urmatoarele?
– Eram cu Genoveva Preda, pe bulevardul Dacia, primisem sarcina sa pazim afisele electorale, sa nu fie rupte. In timp ce ne plimbam in sus si in jos, ne-am intilnit cu un ofiter de aviatie pe care il cunosteam de la Casa Armatei. Ne-a invitat la cofetaria Scala, ne-a cumparat un cos cu violete de la o tiganca si, dupa o vreme, m-am pomenit cu el acasa la noi. Ne-am casatorit dar, dupa doi ani, vazind ca e cam fustangiu, am rupt pisica in doua si m-am intors acasa, la tata si la mama. A doua casatorie, cu jurnalistul Virgil Olteanu, a tinut mai mult, vreo sase ani. N-a mers nici ea, din cauza bauturii, a cartilor de joc si a sacilor de gogosari pe care eram nevoita sa-i car singura, in spinare. Am fost in amor si cu Jean Lorin Florescu, un barbat interesant…
*“In sfirsit, Dumnezeu mi-a dat un inger pazitor”*
– A treia incercare s-a dovedit a fi cea norocoasa.
– M-am casatorit cu medicul Ionel Matei in 1970, dupa doi ani de proba. Am vrut sa vad daca ne putem suporta, dupa experienta cu doua maritisuri ratate si un amor intre ele. Ne-a adunat bine Dumnezeu, in sfirsit, mi-a daruit un inger pazitor. Barbatul meu a dat dovada de vitejie in cele mai grele momente. Intelegerea dintre noi este profunda. La inceput, a fost doar atractie fizica, dar, pe parcurs, mi-a stirnit o admiratie care trece dincolo de dragoste. Incet, incet, ne-am descoperit punctele comune si am inceput sa respiram impreuna. Nu ne putem contopi, pentru ca venim pe rind si plecam pe rind, dar viata noastra, impreuna, este o incintare. Glumim, ridem, citim carti, ascultam muzica, ne uitam la emisiuni sportive si vorbim mult. Trebuie sa ai ce vorbi cu partenerul tau in pauzele dintre momentele de amor. Mai ales cind pauzele sint din ce in ce mai lungi. Datorita sotului meu am inceput sa ma adun, sa scriu, sa nu ma imprastii in lucruri fara rost.
– De ce n-ati avut copii?
– Ador copiii, dar nu am vrut sa-i am, spre binele lor. Traim intr-o lume din ce in ce mai urita, mai nesigura, mai periculoasa. Aducind pe lume un copil, e ca si cum l-ai condamna pentru o vina inexistenta.
*“Iiiiiiu, mi-a dat laptele in foc!”*
– Ati jucat cu imens succes in aproape 100 de filme si peste 60 de spectacole de teatru. Publicul va percepe ca actrita de comedie, desi ati interpretat admirabil si roluri de drama, in film si in teatru.
– E foarte curios ca majoritatea regizorilor imi dadeau roluri de taranci sau tiganci. Ca sa interpretez pleiada de pirande, m-am documentat umblind prin casele cele mai luxoase, dar si prin corturile cele mai prapadite. La un moment dat, regizorul Andi Ivancenco a spus ca
mi-ar sta bine cu palarie, iar Geo Saizescu m-a distribuit in rolul vaduvei din “Asta seara dansam in familie”. Cind am coborit din hotel, machiata, cernita si cu palarie, toata lumea trecea pe linga mine in virful picioarelor, cuprinsa de compasiune.
– Vi s-a intimplat sa uitati replica, pe scena?
– Jucam cu Amza, intr-o piesa cu tarani. El venea amarit de la oras si eu, in rolul nevestei, trebuia sa-l intimpin cu o intrebare. Intra Amza, se opreste in fata mea, cu spatele la public si eu uit ce trebuia sa-l intreb. Amza se uita in ochii mei, eu ma uit in ochii lui, iar sufleuza se uita la noi, fericita. Noi eram la actul III, ea cazuta in admiratie, ramasese la actul I. Pina la urma, am gasit o solutie in disperare de cauza. Am strigat “Iiiiiiiu, am uitat laptele pe foc” si m-am repezit in culise, la sufleuza, sa ma uit in text.
*Despre Tanase si Bendeac*
– Ati fost prezenta multa vreme in emisiuni de divertisment TV, cum vedeti evolutia acestui gen?
– Nu-mi place. E prea multa vulgaritate, prea mult “umor” la minima rezistenta. Uite, de exemplu, Bendeac e un baiat talentat, dar ingroasa prea mult conturul personajelor si exagereaza cu Fernando asta de la Caransebes, un personaj care nu stiu daca merita sa fie luat in seama.
– Aud ca v-a enervat un moderator de talk-show. Cine e?
– Stelian Tanase. Isi bruiaza partenerii de conversatie, face comentarii puerile in mijlocul frazei celuilalt, exact cind acela incepe sa spuna ceva interesant. Dar nu e singurul. In toate talk-show-urile de la televizor sar cite cinci deodata sa vorbeasca, e o galagie de te ia cu dureri de cap.
*Draga si dragul de teatru*
– De-a lungul timpului, ati fost incununata cu multe premii, cel mai recent fiind Premiul Gopo pentru intreaga cariera. V-ati bucurat?
– M-am bucurat, dar cel mai mult ma bucura aplauzele pe care le primesc artistii mei de la “Teatrul Vostru” pe care l-am infiintat la Piatra Neamt. Este un teatru particular de amatori. Dupa ce publicul din oras ne-a vazut spectacolul “Visul unei nopti de iarna”, l-am dus in turneu la Tirgu Neamt, Bicaz, Pascani, Bistrita, Rimnicu Sarat. Am fost si in Israel. Dupa ce se stinge lumina, ma ascund in sala sa vad cum reactioneaza spectatorii. Entuziasmul publicului ma face fericita. Am vazut chiar un barbat plingind de emotie.
– V-am vazut la televizor cerind sa se opreasca aplauzele dirijate de regizorul de platou.
– Nu-mi plac lucrurile artificiale. De fiecare data cind apar intr-un spectacol (cum a fost cel al lui Piersic sau cel al lui Jean Constantin, la Sala Palatului) cer sa nu fiu prezentata atunci cind ies pe scena. Am pus un pariu cu mine insami: daca la iesire nu iau aceleasi aplauze ca la intrare, nu ma mai intorc niciodata pe scena!
– Inseamna ca o sa va mai intoarceti inca multa vreme de acum inainte!
*FLASH-MASH*
Ce va inspira?
Viata.
Ce va doare?
Sufletul.
Ce va incinta?
Adevarul, bucuria, frumusetea, natura.
Ce mincati?
De toate, dar pe alese.
Ce cititi?
Citesc cartea vietii lui Cornel Nicoara si scriu un serial TV dupa o piesa de Cornel Udrea.
Ce ascultati?
Orice, in afara de manele, cu sonorul mic.
Ce cautati?
Ce uit.
De ce va temeti?
N-as vrea sa-mi pierd puterea mintii.
Ce credeti despre lumea din jur?
Depinde de oameni.
Ce-ati vrea sa fiti in viata viitoare?
N-as mai vrea sa ma nasc, sub niciun motiv!
Pe cine iubiti?
Pe Dumnezeu, pe barbatul meu, copiii mici, florile, pasarile, padurea, natura, cind ne iubeste si ea pe noi.
Pe cine detestati?
Ii dispretuiesc cu toata fiinta mea pe oamenii prefacuti.
De ce existati?
Asta ma intreb si eu: De ce a vrut Dumnezeu sa-mi dea voie in lume?
