De ce vorbeste omul cu el insusi?

S-ar putea sa fi vorbit vreodata si tu cu florile! Aproape toata lumea alinta florile si acest lucru este vazut ca unul normal. Dar, daca ai vorbi cu masina ta sau cu mobila, cu frigiderul sau cu faianta? Daca ai vorbi putin cu rosiile in timp ce le aduci de la piata sau cu friptura care “sforaie” pe gratar? “Doar nu sint nebun”, vei zice! Dar noi, oamenii, sintem putin nebuni, numai ca nu constientizam nebunia noastra. Nu o aducem la suprafata. Nu vorbim despre ea. Nebunia omeneasca este un subiect tabu. Sta acolo, in sertar, o folosim in fiecare zi si zicem ca-s nebuni doar aceia care vorbesc cu extraterestrii cu voce tare. De fapt, noi vorbim cu obiectele, cu noi insine, cu tot ce ne inconjoara. Momentele noastre de tacere sint momente in care vorbim cu prietenii, cu dusmanii, cu obiectele inconjuratoare. Gindim continuu tot soiul de nebunii. Ne certam inca trei ceasuri cu vinzatoarea care ne-a pacalit la rest si palavragim vrute si nevrute despre oamenii din jurul nostru. Ne spunem noua insine toate catastrofele care ni s-ar putea intimpla, ne facem o frica nebuna singuri si cu toate acestea zicem ca sintem sanatosi. Nu vorbim cu obiectele. Nu vorbim singuri. Nu, numai nebunii vorbesc singuri!!
De fapt, vorbitul “de unul singur” este o specialitate omeneasca, inca nestudiata si necunoscuta in intregime. Vorbim cu noi cind mergem cu masina, cind observam obiectele din jur, vorbim cu noi mereu. Noi sintem interlocutorul nostru cel mai fidel. Noi vorbim, noi ne auzim mai mult decit pe oricine altcineva. Daca altul ne-ar bate la cap cit o facem singuri, am lua-o la sanatoasa! Problema nu este vorbitul in sine, cit ce anume spunem cind vorbim cu noi insine despre orice observam ca este in realitate. Vorbitul cu tine insuti este, inca, o activitate insuficient constientizata. Noi spunem ca “ne gindim”. De fapt, vorbim. Gindirea este o vorbire cu sine. Si, daca sintem atenti si consienti atunci cind vorbim cu cineva din afara noastra, nu sintem constienti ca in acelasi timp vorbim si cu noi insine si, poate, ne spunem ceva complet diferit decit ce spunem cu voce tare. Nimeni nu aude gindurile cu urechile care pot auzi doar sunete. Dar florile n-au urechi si, totusi, noi stim ca ele aud cind le alintam. Si, daca florile fara urechi aud, de ce n-ar auzi si mobila, si masina, de ce n-ar auzi si rivalul nostru ce spunem despre el in gind? Telepatia demonstreaza ca, in anumite conditii, ceea ce ne spunem in capul nostru mai aud si capetele altora, la distante incredibile. Nu trebuie sa ne fie frica de ceea ce spunem in adincurile conversatiilor noastre intime. Doar, poate, sa fim constienti. Sa stim ca urechile traduc niste vibratii pe care le numim sunete. Dar, exista in noi simturi care traduc niste vibratii numite “ginduri”. Sa fim constienti de cele pe care le traducem, de cite ori vorbim cu noi insine. Ca niste traducatori profesionisti, putem alege sa traducem un limbaj care ne face sa ne simtim bine sau unul care ne suprasolicita, ne streseaza si ne aglomereaza intreaga viata intr-un mod neplacut. Cind vom vorbi mai frumos cu noi insine, s-ar putea sa avem surpriza colosala ca masina sa ne asculte, rosiile sa fie mai gustoase, friptura sa nu mai clocoteasca in burta dupa ce o mincam, iar oamenii din jur sa se bucure in prejama noastra. Pentru ca ceea ce auzim in minte sub forma de ginduri sint vibratii. Si vibratiile au puterea de a ne schimba starea de spirit ca si chimia organismului!
National