*Interviu realizat de Gabriela Hurezean*
A fost “Cornel de la Vank”, a devenit “Cornel de la Vunk”. N-are nimic din ifosele specifice “star sistemului” mioritic. Are, in schimb, talent, inteligenta si umor. Un paparazzo de tabloid, care ar vrea sa scrie niscaiva birfe despre Cornel Ilie, ar trebui sa se incordeze foarte tare pentru a inventa ceva plauzibil. Nu-i place scandalul, iar iubita lui cea mai fidela e muzica.
*“Cintam in somn refrene din BoneyM si ABBA”*
– Ce fel de copil a fost Cornel Ilie?
– Eram timid si aveam lumea mea, in care stateam si observam tot ce e in jurul meu. Parintii mei erau exasperati, pentru ca nu voiam sa comunic cu nimeni din afara cercului meu de prieteni. Asta nu inseamna ca nu am facut toate prostiile copilariei si chiar mai multe de atit. Mi-au povestit parintii ca erau ingroziti cind se apropia serbarea de la gradinita, cu spectacol, pe scena. Nu scoteam o vorba la repetitii, cind venea vorba sa-mi recit poezia. Parintii mei erau speriati ca o sa ies in fata scenei, o sa tac, toti vor ride de mine, iar asta o sa ma marcheze. Surpriza tuturor a fost ca, in momentul in care am iesit pe scena, m-am uitat in jur la toata lumea, am zimbit larg si am spus perfect poezia. Cred ca am socat multa lume atunci.
– Iti amintesti cind s-a produs marea ta intilnire cu muzica?
– Tot parintii mi-au spus ca, la virsta de 2 – 3 ani, cintam in somn refrene din BoneyM si ABBA, pentru ca asta era muzica pe care o ascultau ai mei, in casa. Asa ca, la propriu vorbind, chiar nu-mi aduc aminte de cind e muzica asa de importanta pentru mine…
*“Nu stiu daca am fost creierul, dar inima, sigur am fost!”*
– Trupa Vank a fost o aparitie inconfundabila. Ai fost creierul trupei si preferatul fanilor. Cum si-au manifestat admiratia?
– Nu stiu daca am fost creierul, dar inima, sigur am fost. Noi, ca trupa, sau eu, nu am avut parte de exteriorizari excentrice din partea fanilor. Cred ca i-am inhibat si noi, prin modul nostru discret de a ne manifesta in piata muzicala, de 11 ani incoace. O intimplare recenta: un fan, Catalin, mi-a scris pe site-ul de socializare ca a conceput un disc intreg cu melodii de-ale noastre, pentru a-si impaca prietena. Piesele erau alese si puse intr-o ordine logica, emotional vorbind, pentru ei ca si cuplu. M-a rugat sa-i semnez albumul, ca sa fie crezut de prietena lui ca are intentii serioase cu ea. Evident, m-am conformat si l-am semnat cu mare drag. Emotionam multa lume si asta e cel mai greu de obtinut. Ca sa ajungi in topuri, poti sa urmezi niste “retete”, dar ca sa ajungi in sufletul unui om, trebuie mult mai mult, si locul ala cistigat, acolo, e mai de durata decit orice top.
*“Vank nu s-a spart, ci s-a redescoperit ca Vunk”*
– Trupa Vank “s-a spart”, parca, atunci cind unul dintre componenti a plecat in strainatate. Sau a existat un alt motiv?
– Formatia Vank nu s-a spart, ci s-a redescoperit ca Vunk. Sint multe lucruri care au dus la schimbarea formulei din care facea parte si Alex, litera A din Vank. In ultimii ani, ne-am separat, atit ca idei, dorinte, viziune cit si geografic, el alegind o alta tara in care sa se exprime. Important este ca pofta noastra de a cinta, stilul nostru, pe care l-ai numit inconfundabil, nu s-au schimbat. Ironia textelor, melodicitatea, armonia, mesajele directe si putin obraznice sint in buzunarul nostru, in continuare.
– Daca A din Vank era Alex, cine e U din Vunk? Cum il cheama pe noul chitarist?
– U vine de la “Ultimul”. Numele chitaristului este Bogdan.
– In ce stadiu va aflati cu noul album?
– E gata. Se numeste “Ca pe vremuri” si este inregistrat in intregime. Pina il vom lansa, promovam single dupa single. De citeva zile incoace, e rindul piesei “Prima noapte (din ultima zi)”, un duet cu Lora. Este o piesa care, deja, pune cupluri despartite pe ginduri…
*Nu vrea sa se dezbrace*
– E un cintec foarte frumos. Pentru a promova single-ul, ai facut un pictorial indraznet cu Lora. Unii s-au intrebat de ce nu te-ai dezbracat si tu.
– Ma simt bine in pielea mea, dar nu vreau sa arat mai mult decit cred eu ca ar vrea lumea sa vada de la mine. Plus ca o femeie aproape dezbracata e mai interesanta decit un barbat pe jumatate gol.
– Ai lucrat mereu cu soliste (memorabil duetul cu Maria Radu!), ai participat la selectia pentru Eurovision, doi ani la rind, cu piese pe care le-ai incredintat Tinei Geru si Dalmei. De ce?
– Simplu. Sint mai multe interprete decit interpreti. Si mai talentate, mai muncitoare si mai hotarite in ceea ce-si doresc. Pe linga asta, sint si mai versatile, pot fi mult mai cameleonice si mai credibile decit solistii. Aici intervine reversul medaliei: foarte multe vor sa copieze pe cineva. Si atunci dispare amprenta personala, care e mai decisiva decit orice capacitate de a reproduce coveruri. Maria Radu, Tina, Dalma si Lora au un stil al lor, personal, o identitate artistica si, fiecare in parte, un timbru usor de recunoscut. A fost foarte simplu sa lucrez cu ele si sint mindru ca au acceptat sa-mi cinte piesele.
– Cum iti explici ca n-au aparut niciodata, in tabloide, birfe despre tine si fetele cu care ai lucrat?
– Prefer sa vorbeasca despre mine putina lume si bine, decit toata lumea si rau. Nici una dintre colaborarile mele, si au fost si altele decit cele insirate aici, nu a avut vreodata un moment care ar fi putut sa se transforme intr-o aventura. Imi respect meseria si pe cei care o fac cu pasiune. De-asta, nici nu lucrez cu alt tip de persoane.
*Eurovision, micul nostru cosmar*
– Spuneai ca, la selectia pentru Eurovision de anul acesta a fost mai putin scandal, dar mai multe motive de scandal. De ce?
– Sint citeva cauze care aduc o umbra de indoiala asupra concursului. In primul rind, alegerea si competenta juriilor, iar aici intra si inevitabilele suspiciuni de prietenie, rudenie sau alte interese fata de concurenti. As fi curios cum s-ar petrece lucrurile, daca, asa cum se intimpla si in alte activitati, am avea parte de un juriu strain. Mai e si televotingul pus mereu la indoiala. Mi s-ar fi parut potrivit ca juriul din Bucuresti sa fie, acolo, in mijlocul spectacolului. Sint foarte importante energia si vibratia pe care le transmit interpretii in cele trei minute ale piesei.
– Cei prinsi cu fofirlica plagiatului spun ca gama are doar sapte note (hai, opt, cu do de sus) si e imposibil sa mai compui ceva nou.
– Trist este ca, pentru unii, si alea 7-8 note sint prea multe. Nu cred in teoria conform careia s-a scris deja toata muzica si nu ne ramine decit s-o reciclam. Matematic, poate fi adevarat, apropo de numarul de note, dar emotiile compozitorului sint infinite. Notele muzicale sint doar un schelet caruia trebuie sa-i dai un vesmint personal. Chipurile oamenilor sint alcatuite din aceleasi parti, ochi, gura, nas, obraji, par etc… dar fiecare om are in privire farmecul si povestea lui. Cam asa e si cu melodiile…
*Despre femei, vise si catei*
– In urma cu citiva ani, imi spuneai ca femeia perfecta aduna in sine toate tipologiile de femei. Intre timp, viziunea ta a acumulat elemente noi?
– Da, intr-adevar, a cistigat multe elemente. De exemplu, am descoperit o latura foarte importanta, care ar putea sa-i ajute pe alti barbati sa inteleaga femeia de linga ei si sa si-o apropie mai mult: baga in seama si copilul din ea si iubeste-l la fel de mult ca pe ea.
– Nu cumva te pregatesti sa devii tatic?
– Ce-am zis nu are legatura cu copilul, ca prezenta fizica dintr-o femeie, ci cu spiritul copilaresc sau inocent pe care orice femeie il tine ca pe un mister si pe care si-l exprima ca recompensa pentru cel care stie sa o descopere si asa.
– Ce admiri si ce te enerveaza la o femeie?
– Admir femeile care, pe dinafara, vor sa para otel si pe dinauntru sint matase. Ma enerveaza cele care cersesc atentie prin toate mijloacele posibile.
– Care este ultimul vis pe care ti-l amintesti?
– Traiesc o alta viata, noaptea. Ultimul vis se intimpla la Roma, era amiaza si ma aflam linga o cladire foarte inalta, cu aspect de edificiu istoric. Alaturi era un riu, iar pe malul celalalt era Londra. Stiam ca, pentru a ajunge pe malul celalalt, trebuia sa prind un avion. Nu am facut-o, pentru ca m-am nimerit intr-un alt vis.
*Inapoi, in viata reala*
– Cind esti deprimat, cum depasesti momentul?
– Ma refugiez in lucruri marunte, care ma resusciteaza: o melodie, o strada pe care ma plimb, o voce ca un medicament…
– De la o vreme, nu prea te-am vazut vesel. Ce te supara?
– Ultima oara am ris aseara, la un episod din Seinfeld. Dar ma enervez in fiecare zi, cind vad cum arunca toti gunoi din masina, chiar si mucuri de tigari.
– Cind ai fost fericit, in ultimul timp?
– Fericirea e o stare de inconstienta, un scurtcircuit in care scinteile sint ca niste artificii. Nu mai stiu cind am fost fericit ultima data, dar abia astept sa mi se intimple din nou.
– Te inspiri din propriile trairi cind scrii texte?
– Ma inspir aproape tot timpul din trairile mele. Si, daca incerc sa ma pun in pielea altcuiva, ma transpun in asa fel, incit sa-mi asum acele trairi, sa devina ale mele. Sint ca o fantoma care isi cauta un corp.
*Flash-mash*
Ce te inspira?
Defectele si slabiciunile celorlalti.
Ce te doare?
Defectele mele.
Ce te incinta?
Ciinii zimbareti.
Ce maninci?
Orice.
Ce citesti?
Orice, printre rinduri.
Ce asculti?
Vocile din capul meu.
Ce vezi (film, teatru)?
Orice, ca, oricum, nu am citit cartea.
Ce cauti?
Ce nu au gasit altii.
Ce crezi despre tine?
Doar atit poti?
Ce crezi despre lumea din jurul tau?
Ca ne meritam unul pe altul.
Ce-ai vrea sa fii in viata viitoare?
Aer, sa fiu peste tot.
Ce n-ai vrea sa fii in viata asta?
Fotbalist.
Pe cine iubesti?
Pe cine crede, deja, ca sint ca aerul pentru ea.
Pe cine detesti?
Pe fotbalisti.
De ce existi?
Sa schimb lumea. Mea.
