AcasăOldIntarita-i, drace!

Intarita-i, drace!

*Gigi Becali si Dumitru Dragomir continua sa se ameninte reciproc spre satisfactia presei*

De o saptamina incoace, gura nu le mai tace! Gigi Becali si Dumitru Dragomir tin capul de afis cu al lor razboi rece, totul spre satisfactia mass-media aflata in criza acuta de subiecte. Patronul Stelei declara raspicat ca vrea o noua conducere la LPF, in timp ce presedintele Ligii isi ameninta vechiul si noul dusman cu reclamatii la UEFA, FIFA si chiar un denunt la DNA.

*Cum poate fi demis Mitica*

1. Este necesara intrunirea Adunarii Generale a LPF. Aceasta se poate face numai la solicitarea a jumatate plus unu din cluburile inscrise in campionat, adica minimum 10. Gigi Becali a anuntat, marti seara, ca are sapte semnaturi si asteapta raspunsul de la alti sase conducatori: „Steaua, Rapid, Unirea Urziceni, Ceahlaul si Pandurii, plus inca doua cluburi care urmau sa imi trimita un fax, doresc intrunirea Adunarii Generale a Ligii. De la Dinamo, stiu ca Borcea este plecat la Miami, iar de Nicolae Badea nu am dat. Cu cei de la CFR nu am discutat personal, probabil ca Vali Argaseala a dat de ei. Pina marti, trebuie sa avem minimum 10 semnaturi”.

2. In cadrul Adunarii Ge­nerale, reprezentantul unui club va propune demiterea presedintelui LPF, Dumitru Dragomir, dupa care se va trece la vot. Gigi Becali sustine ca are promisiunea a 13 cluburi care vor vota pentru inlocuirea lui „Corleone”: „Sint 13 echipe care accepta schimbarea. Gaz Metan, Craiova, FC Timisoara, Astra si Gloria Bistrita nu vor ca Mitica sa plece, il doresc in continuare pe el. Restul sint decise sa-l dea jos. Mitica Bucsaru (n.n. – patronul campioanei Unirea Urziceni) mi-a spus ca renunta la o mina ca sa scape de Dragomir. L-am sunat si pe Borcea, era pe la Miami. Cum sa nu fie el alaturi de mine? Mi-a spus ca este normal sa il dorim pe Gica Popescu sef la Liga si sint convins 100% ca Popescu va accepta functia, mai multe nu pot sa va spun”.

*De ce ar fi dat afara Dragomir*

Majoritatea cluburilor din Liga 1 s-au saturat de modul in care Dragomir imparte dreptatea in campionat. Daca pentru unii dreptatea inseamna fapte concrete (vezi sprijinul dat Craiovei, anul trecut, in problema licentierii, precum si ajutorul oferit Timisoarei in scandalul celor sase puncte luate de Federatie, tot in sezonul trecut), pentru altii se rezuma doar la declaratii de curtoazie facute la televizor, de genul „jucatorul X de la formatia Y valoreaza 3, 5, 10 milioane de euro, ascultati ce va spun eu, ala va ajunge mare etc.!” ori „presedintele Z este baiat des­tept, ce naiba!”

*De ce nu ar pica seful LPF*

Pentru ca a fost capabil sa asigure cluburilor din Liga 1 un venit extraordinar din vinzarea drepturilor tv. Numai campioana României incaseaza 3 milioane de euro, in timp ce o nou-promovata primeste si ea circa 800.000 de euro. Aspectul financiar nu poate fi omis din discutie si reprezinta un argument forte de partea presedintelui LPF.

*Ce sanse de reusita au „pucistii”*

Minime. Nu sint nici primii, si cu siguranta nici ultimii care incearca inlaturarea lui Dragomir din fruntea LPF. In ultimii ani, numai George Copos a avut doua tentative cunoscute si esuate de a-l schimba pe Mitica. In 2003, de exemplu, se parea ca planul rapidistului va reusi, dupa ce avea promisiunea verbala a 12 conducatori din Liga 1. Printre ei, Gino Iorgulescu (fost sef la FC National), Gheorghe Stefan, Vasile Siman. La vot, Dragomir a atras de partea sa 13 miini! In plus, la ultimele alegeri de la LPF, desfasurate in 2009, Mitica a cistigat cu 17 voturi, iar un reprezentant din Liga 1 s-a abtinut.

*Ce interes are Gigi Becali*

Unul de moment, sa faca tot posibilul pentru ca Steaua sa termine sezonul pe un loc calificant in Liga Campionilor. Si chiar daca este constient ca ii va fi foarte greu, daca nu imposibil sa-l alunge pe Dragomir de la LPF, macar ii transmite „dusmanului” un mesaj clar, de genul: „Vezi ce forta am eu? Te tin in suspans si-o luna, daca vreau, te imbolnavesc, ca sa te inveti minte altadata sa te mai pui cu mine!”. Altadata insemnind, cel mai probabil, sezonul viitor, cind Steaua are nevoie ca Dragomir sa ii fie prieten, nu dusman.

„Vreau Adunare Generala la Liga ca sa spun lucrurilor pe nume, apoi sa vedem ce decide lumea. Daca nu il vom da jos, atunci o sa lucrez cu Dragomir numai cu executor judecatoresc. Si o sa propun si un audit la LPF, sa vedem cum s-a lucrat pina acum acolo”. – Gigi Becali

Laurentiu Teodorescu

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
72 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger