AcasăOldExigenta la examene, indulgenta la chiul

Exigenta la examene, indulgenta la chiul

Proiectul Legii Educatiei Nationale a fost aprobat, ieri, de Executiv. Criticat de sindicalisti si contestat de politicieni, proiectul urmeaza sa fie dezbatut, in regim de urgenta, de catre Parlament.

Legea Educatiei propusa de ministrul Daniel Funeriu modifica structura sistemului de invatamint, introduce probe noi la examenul de bacalaureat, mentine contractul dintre parinti si scoli, dar reduce cuantumul amenzilor pentru chiulul elevilor (intre 100 si 1.000 de lei, desi initial erau cuprinse intre 500 si 5.000 de lei – n.r.)

*Trei ani de liceu*

Pentru inceput, clasa pregatitoare de la gradinita se muta la invatamintul primar, iar clasa a IX-a se muta la gimnaziu. Astfel, liceul va fi de trei ani. La finalul clasei premergatoare, cadrul didactic responsabil intocmeste, in baza unei metodologii elaborate de MECTS, un raport de evaluare a competentelor cognitive, emotionale si sociale ale copilului.

*Elevul, recomandat de portofoliu*

Copiii si elevii vor fi evaluati pe toata durata pregatirii, la finalul clasei pregatitoare, la sfirsitul claselor a II-a, a IV-a, a VI-a, a IX-a si la bacalaureat, pentru a se vedea, in functie de virsta, cum au fost insusite anumite notiuni, rezultatele fiind trecute in portofoliul educational. La finalul clasei a IX-a va avea loc o evaluare nationala disciplinara obligatorie a tuturor elevilor. Rezultatele evaluarii se vor exprima printr-un punctaj, similar testelor internationale. Examinarea va cuprinde o proba transdisciplinara de evaluare scrisa a competentelor de comunicare in limba româna, limba materna si intr-o limba de circulatie internationala, o proba de evaluare scrisa a competentelor la matematica si stiinte, o proba practica de evaluare a competentelor de utilizare a calculatorului si o proba transdisciplinara de evaluare orala a competentelor civice si sociale. Admiterea la liceu se va realiza in functie de cererile elevilor. Absolventii invatamintului liceal primesc diploma de absolvire si foaia matricola care atesta finalizarea studiilor liceale si care confera dreptul de acces in invatamintul postliceal, precum si dreptul de sustinere a examenului de bacalaureat. Masura este aplicabila din anul 2013.

*Alt Bac din 2012*

La finalul clasei a XII-a, respectiv a XIII-a, se va sustine examenul national de bacalaureat. Examenul va cuprinde trei probe scrise si patru orale. Pentru elevii liceelor cu profil real, probele scrise vor fi limba româna, matematica si o proba transdisciplinara „care va face o trecere prin toate materiile de stiinte naturale”, dupa cum a precizat, ieri, ministrul Educatiei, Daniel Funeriu. In cazul elevilor de la profilul uman, probele scrise vor fi limba româna, istorie sau geografie si o proba transdisciplinara din domeniul stiintelor socio-umane. Elevii care au invatat in alta limba decit româna vor mai da o proba scrisa de limba materna. Noul tip de bacalaureat urmeaza sa intre in vigoare din 2012.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
67 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger