In fiecare saptamina, membri ai 550 de familii islandeze se asaza la coada in fata unei cladiri de caramida din Reykjavik. Acolo este o asa-zisa „banca de alimente” – un eufemism elegant pentru operatiunea de distribuire de ajutoare alimentare. Adica piine, lapte, oua, cartofi si carne conservata, fara de care victimele recesiunii nu ar putea sa supravietuiasca. Fata de bogatia ostentativ afisata inainte de prabusirea sistemului bancar islandez, contrastul este brutal. Si jenant – pentru ca, intr-o tara cu numai 317.000 de locuitori, unde fiecare cunoaste pe toata lumea (sau aproape), celor care au devenit dependenti de „banca de alimente” le e rusine sa se uite in ochii vecinilor. Sau in ai copiilor lor, carora nu au curajul sa le marturiseasca de unde vin alimentele care le pun pe masa. Si asta nu e tot, pentru ca multi islandezi sint in pericol sa-si piarda si casele, iar economia islandeza (care se baza pe numai doua ramuri, sectorul bancar si pescuitul oceanic), nu da semne de revenire…
Eduard Negru