Indragostiti de propriile noastre ginduri!

Noi, oamenii, sintem indragostiti si complet atasati de propriile noastre ginduri. Detasarea de „productiile mentale” proprii este – poate – cel mai dificil proces prin care trec toti aceia ce ating un nivel spiritual mai inalt, in incercarea/dorinta de purificare. Pentru oamenii obisnuiti, detasarea de propria minte poate fi chiar ceva de neinteles si de neconceput. Dragostea si atasamentul de propriile ginduri, increderea fantastica pe care o avem in ceea ce ne debiteaza mintea proprie – mai ales atunci cind ataca, raneste, se indoieste, se teme, uraste, detesta sau doreste raul cuiva – ne duce mai departe, pe cararile erorii si ale nefericirii umane. Noi ne indoim de iubire si de bunatate, de frumusete si de adevar mai mult decit de productiile mentale nocive ce „ne ataca” in interiorul nostru. Mintea ii da semnificatie lumii, dar noi credem ca semnificatia este lumea insasi. Noi credem ca vedem un om asa cum il putem descrie de la nivelul nostru de constiinta, dar ceea ce descriem nu este omul insusi, cit ceea ce noi insine „putem” gindi ca este el. Din pricina acestui straniu fenomen, nu sintem niciodata obiectivi, nici nu descriem vreo realitate exterioara, cit una ce se deruleaza neincetat pe propriul ecran mental, la propriul nivel al constiintei. Prin urmare, a evolua spiritual inseamna a ridica nivelul nostru de constiinta, ceea ce inseamna a fi constienti de subiectivitatea propriei minti. A intelege faptul ca lumea pe care o descriem este „o lume ce tropaie prin mintea noastra”. Sa te indoiesti de perceptiile negative ce-ti trec prin minte este, deja, un semn de crestere spirituala. Sa te intrebi de trei ori pe tine insuti „din ce stare de constiinta” si din ce parte a mintii vine indoiala, teama, ura, proiectia negativa este iarasi un semn de evolutie spirituala. Si un pas catre ridicarea nivelului tau de constiinta. Aceasta pentru ca „raul emotional” si mental este specific Egoului uman si luptelor sale eterne cu tot si cu toate. Tendinta de a intelege, a ierta, a accepta si a nu pune etichete de dragul „propriei dreptati” ne duce catre cresterea puterii noastre de a iubi si a vedea in lume partile ei acceptabile, daca nu chiar pe cele frumoase. Cinematograful din mintea noastra ruleaza continuu tot soiul de scenarii. Le urzim cu mintea si le urmam, apoi, cu ochii inchisi, fara sa verificam daca ceea ce vedem are vreo realitate undeva. De fapt, devine real ceea ce vedem cu mintea ca fiind real. Interpretam linistiti si senini, cautam semnificatii ce ni se par fantastic de palpabile, dar – in esenta – toate acestea ne descriu propriul nivel al constiintei. Pentru a evolua cu adevarat, noi avem nevoie sa facem un pas dincolo de mintea noastra si de dragostea teribila pe care i-o purtam. Sa ne intrebam intotdeauna daca gindul pe care-l gindim exprima vreo realitate, sa ne indoim de propria gindire si de temerile ce ne terorizeaza, apoi, in interior. A cauta ginduri folositoare noua insine si celor dragi inseamna a ne apropia de „adevar”. Caci adevarul acela nu este indepartat de iubire, cit se poate confunda cu ea. Adevarul divin nu este precum suita de miliarde de adevaruri ce ne descriu constiinta subiectiva, cit are atributul unitatii si al unicitatii prin iubire si acceptare. Prin ingaduinta si frumusetea specifice inaltelor stari ale constiintei umane, la care se poate ajunge printr-un pact cu propria minte si-o intelegere mai adinca a ei.
National