AcasăOldCodru-i frate cu românu’ si var primar cu micu’

Codru-i frate cu românu’ si var primar cu micu’

A trecut si Pastele asta, retailerii si-au frecat miinile de bucurie, nu de alta, dar românul a dat iama in toate raioanele, ca asa se face cu 2-3 zile inainte de marea sarbatoare. Fiecare a scos din saltea banii pentru zile negre si a plecat la cumparaturi de petrecere.
Dupa un post precum cel din Saptamina Mare, stomacul trebuie bagat in draci. Acest lucru se realizeaza cel mai usor cu 40 de mici la caserola, niste pulpa de miel, putina pastrama, muschiulet, drob, oua fierte, ciocanele de pui, piept de pui, cirnati, cozonac si seminte, toate spalate din belsug cu vin si bere in cantitati industriale. Românul nu se joaca. El bea.
Dupa ce s-a impartit lumina, dis-de-dimineata, familiile harnice au luat drumul padurii, au tras pe dreapta unui drum national, au montat gratarul, scaunele de plastic si umbrela de plaja si au pus-o de o petrecere de pomina la buza tevii de esapament a vecinului de tarla, ca doar a inviat Hristos. Da cu micul si cu berea de dimineata pina seara.
Pentru ca marginea drumului e lunga si familiile cu gratar in dotare sint si mai multe, socializarea intre grupurile de petrecareti pe ritmul celor mai noi manele de top a fost inevitabila. Ba chiar au incins si un fotbal intre tabere, miza fiind o naveta de bere si doua baterii de vin.
Membrii mai batrini s-au delectat la o tabla pe patura in compania doamnelor in trening care spargeau seminte. La plecare, sticlele de plastic de 2l de bere, cutiile de pateu, caserolele de mici, cojile de oua si sticlele goale de vin au ramas in iarba ca simbol de avutie a familiei care a petrecut acolo.
Soferul cu ochii mici si rosii a fost oprit de Politia Rutiera, permisul suspendat pentru consum de alcool si amendat pe masura, dar ce mai conteaza, o data-i Pastele pe an!

Taical Gecsan

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
47 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger