Cauta

Sefii Politiei, la ginecolog!

*La fix 9 luni de la control, a inceput macelul*

Ieri dimineata am apucat sa ma spovedesc, asa ca am acum loc de o mica rautate. Stiti ce i-a adus Iepurasul – aoleu, era sa scriu Buldogul!- de Pasti sefului – inca!- Politiei Române? Un bat in fund ! Pe bune! Pai ce alta conotatie sa-i dai imputernicirii la comanda Directiei Generale de Ordine Publica a IGPR a comisarului sef Dumitru Jianu. Adica nimeni altul decit “pupilul” lui Fatu. Care dupa ce l-a tras pe linia moarta a analizelor de informatii dupa “Scandalul Autostrazilor”, l-a aruncat acum pe post de pisica in ograda “soricelului” Toba.

Chestorul “Filtru” trece prin clipe grele, dupa ce a fost declansat, in sfirsit, macelul impotriva fidelilor sai din teritoriu aflati la comanda a diverse inspectorate judetene. Si care, la 9 luni de la controalele de fond pe care credeau ca le-au trecut cu bine, afla acum ca sint insarcinati cu pensionarea la cerere.

*Constanta, Giurgiu, Ialomita…*

Poate ca insiruirea e aleatorie. Sau poate ca este inceputul unui lung sir de inspectorate judetene care vor fi supuse unei binevenite, de ce sa nu recunoastem, curatenii de primavara. Pentru ca, atunci cind am scris despre “Corpul de Balet” de la conducerea IGPR, conotatia era una de invidie. Costumatii au facut controale de fond in teritoriu in vara. Si au prelungit 9 luni tragerea concluziilor, sa se lamureasca si ei care pe care haleste. Acum, se pare ca s-au cam hotarit in ce barca sa sara si uite cum chestorii care se credeau nemuritori la conducerea unor inspectorate au ajuns in fata inchizitorilor de la Consiliul National. Care, in loc sa-i arda pe rug, le ofera demna sansa de a trece in rezerva sau de a se pensiona. Cine-i politist istet, accepta. Cine-i militian capos … dar uite ca nu vreau sa le fac inima rea chiar inainte de Sarbatori!

*Singur in birlog*

De ceva vreme se tot vehiculeaza insistent ideea izolarii ministrului de Interne. Iar aparentele chiar asta dovedesc. Poate prea mult insa. De ce insa, in loc sa se agite, nu ar sta “Buldogul” linistit in birlogul sau, asteptind ca semnatarii “Pacii Rusinoase” sa se sfisie intre ei, batindu-se in controale? Si ca sa nu fie singur in birou, poate trec si eu pe la o cafea. Deocamdata insa, chestorii ar face bine sa-si calculeze atent cite luni au trecut de la propriul control “ginecologic” de fond, sa stie la ce sa se astepte…

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă DACOREX COM SRL
  • Drogul „neobișnuit de puternic” care a băgat Anglia în alertă. Un om a murit, iar alți opt sunt la spital
  • A 12-a arestare în cazul atentatului de la Moscova
  • Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic, vândut cu peste 1 milion de euro
  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • Exit mobile version