AcasăOldSa stai cu mintea si cu inima in «lacasul rugaciunii»!

Sa stai cu mintea si cu inima in «lacasul rugaciunii»!

Oamenii au capacitatea interioara de a se ruga in doua ipostaze complet diferite; fie in clipele cele mai negre, mai disperate ale vietii lor, fie in momentele in care sunt conectati la frecventele inalte ale iubirii si ale rugaciunii. Neputinta de a ne ruga este obisnuita, adesea inconstienta, iar atunci cind apare in constiinta este traita ca o disperare, ca o stare alarmanta a fiintei, ca un sentiment de pierdere si indepartare de lumina. Sint perioade in viata noastra in care ne rugam cu usurinta, starea de rugaciune se afla in minte continuu si atunci avem puterea de a ne ruga deopotriva in tramvai, pe strada, la iarba verde, intr-un magazin aglomerat, intr-o biserica sau in toiul unei petreceri. Sint si perioade in care rugaciunea dispare din interiorul nostru; mintea rataceste, sentimentele ratacesc si noi mergem prin viata ca si cum am merge prin intuneric, aproape bijbiind. De ce, oare, nu mai putem sa ne rugam atunci cind simtim persistent ca nu putem? Cum se face ca ne incurcam in cuvintele rugaciunii “Tatal Nostru” si ne trezim ca mintea se gindeste la cu totul altceva chiar atunci cind noi spunem rugaciunea? Este absolut evident ca uitarea aceasta nu este o intimplare. Rugaciunea nu poate fi facuta oricind si nici de catre oricine pentru ca puterea de a ne ruga se afla intr-un “cimp” anume. Intr-un cimp in care predomina credinta, iubirea, speranta, curajul, lumina si recunoasterea puterii lui Dumnezeu drept calauza a vietii. “In Casa Tatalui meu multe lacasuri sunt”, spunea Iisus. “Lacasul rugaciunii” cere sa locuiesti cu mintea si cu inima in el pentru a te putea ruga. Daca tu locuiesti, insa, in “casa urii ori a fricii”, daca locuiesti in casa suferintei mentale este ca si cum ai locui intr-o groapa de gunoi, dar ai vrea sa vezi din ea marea si florile minunate ale cimpului. Constiinta noastra nu poate accesa bucuria ori puterea de a se ruga dintr-o stare in care lipseste bucuria si credinta in interventia divina. In casa fara ferestre nu intra soarele; astfel, nici in mintea intunecata nu poate intra starea de rugaciune. De aceea nu mai putem spune nici “Tatal Nostru”, o rugaciune pe care o stim din copilarie. Uitam pentru ca nu sintem conectati la lacasul rugaciunii. Si tocmai uitarea aceasta trebuie sa ne ajute; sa insistam, sa repetam din nou si din nou rugaciunea, sa persistam in ginduri placute, frumoase si-n dorinte de bine pentru toata lumea, pina ce mintea se va restabili in “lacasul rugaciunii”. Neputinta de a ne ruga este un semnal de alarma, care ne vorbeste despre caderea mintii noastre din lumina. Mintea nu poate primi ginduri placute dintr-o minte intunecata. Noi nu locuim numai in case, in apartamente, in colibe ori pe strazi; locuinta noastra autentica se afla in interior. Si, dupa cum ne sint gindurile, asa ne este lacasul launtric. Rugaciunea se afla intr-un lacas luminos al constiintei umane; cine-l acceseaza cu adevarat ii va cunoaste si efectele benefice. Tot in lacasul de lumina al constiintei se afla dragostea, credinta in Hristos, frumusetea, intelepciunea, iertarea sau bucuria. In aceste zile deosebite din apropierea Pastelui putem cu totii sa pastram legatura mentala si emotionala cu lacasurile luminoase ale constiintei si, indiferent de ceea ce ni se intimpla in viata de zi cu zi, sa raminem in rugaciune si-n iertare, caci acestea sint starile constiintei firesti si ale “Adevarului” despre care ne-a vorbit Iisus.
National

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
55 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger