AcasăOldMercedes, autobuzele coruptiei

Mercedes, autobuzele coruptiei

Comisia americana a Valorilor Mobiliare si Burselor (SEC, adica Securities and Exchange Commission) a deschis o ancheta impotriva companiei germane Daimler-Benz, a carei fabrica din Turcia produce autobuzele Mercedes, binecunoscute tuturor bucurestenilor.
Demararea acestei anchete este justificata de mai multe documente ale firmei (descoperite la sucursala din Istanbul), pe care se pot citi foarte clar doua litere: NA – prescurtarea de la “Nützliche Aufwendungen”. Sau, mai pe româneste, “cheltuieli necesare”. Adica, pur si simplu, “mita”. “Cheltuielile necesare”, sustin anchetatorii americani, reprezinta “comisioane” incasate de oficiali din Coreea de Nord, Lituania, Rusia, Bulgaria si multe alte tari… printre care si România. De exemplu, “incurajarea” unor oficiali rusi de a achizitiona autovehicule produse de Daimler-Benz (devenita, in 1998, Daimler-Chrysler AG, prin fuziunea cu firma americana Chrysler) a costat 3 milioane de euro, platiti pe parcursul a citiva ani. Alte 4 milioane au fost cheltuite in acelasi scop in China. Turkmenistanul a costat mai ieftin: a fost de ajuns un sedan Mercedes S Klasse (de lux si blindat) in valoare de 300.000 de euro, facut cadou unui oficial. Un auditor american, David Bazetta, a ramas cu gura cascata cind citiva dintre directorii de la Stuttgart (sediul companiei-mama din Germania) i-au marturisit ca “procesarea” fondurilor pentru spagi prin intermediul unui lung sir de conturi bancare secrete este “o practica obisnuita” a companiei. Daca in America, Daimler-Chrysler este pe punctul de a face cunostinta cu tribunalele si procurorii, in Germania nu se va intimpla nimic in acest sens. In loc de incheiere, o intrebare: vor ajunge anchetatorii americani si in România?
Mircea Bujoreanu

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
40 afisari

Ultimele știri

FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”

Un caz la care au fost chemați să intervină pompierii din Giurgiu a impresionat, în a doua zi de Crăciun. A fost alertă în...

Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor

Salvamontiștii sunt la datorie și de Crăciun. Câteva zeci de persoane din rândul celor aflați în această perioadă la munte au avut nevoie de...
spot_img