O saptamina incheiata nu am putut sa dorm. Deloc. Universul cuantic s-a intors impotriva mea pentru prima data. Motivele nelinistilor mele au fost doo. Unu, urma ca aia din tara vacilor mov sa dea din nou drumu’ la acceleratorul de particule de la CERN. Si mie mi-era frica de dezastrul care s-ar fi putut intimpla din cauza mea. De fapt, nu din cauza mea, ci din cauza bucatii de salam care mi-a cazut printr-o gura de aerisire cind am fost in vizita acolo in urma cu doi ani. Din cauza de salam pierdut s-a stricat acceleratorul. Eu eram singurul cetatean al lumii care stia asta. Salamul le-a blocat tot experimentul si fizicienii de acolo nu stiau asta. Eu stiam si nu am facut nimic. Cite nopti am plins cu gindul la salamul care ar fi putut aduce sfirsitul lumii! Un sfirsit ironic… Am asteptat cu sufletul la gura sa inceapa experimentul. Prima tentativa a esuat. Si a doua… Si a treia… In sfirsit, acceleratorul a luat-o. Experimentul a fost un succes. Particulele superaccelerate s-au ciocnit. Universul cuantic se deschide si pentru omu’ de rind. Salamul a fost biruit!!! Cum s-o fi intimplat nu stiu… Al doilea motiv al tristetii mele este ca de vreo doua saptamini, motanul Virgil a disparut. Total. L-am cautat toti, peste tot. Napoleon a sunat si la serviciile secrete chiar si la biroul FBI din Bucuresti. Nimic… Doar tacere… Virgil va deveni doar o amintire cu blanita portocalie, labute, ochisori si codita de motan. O lacrima imi curge pe obraz. Ultima. Ma consolez. Virgil nu mai este. Mi-e ciuda ca stiam ca pisicile au noo vieti iar Virgil n-a apucat sa traiasca nici macar una. Pina sa alunece lacrima pe tot obrazu’, ce-mi vad ochii?! In salon intra schiopatind, murdar ca vai de el, motanul Virgil… Se apropie cu greu de mine si, cu un ultim efort, lasa ceva la piciorul meu. Ceva ce seamana vag cu… o felie de salam. O lasa si cade secerat intr-un somn instant. Imposibil!!! D-aia a mers acceleratorul. Constiinta motaneasca si-a facut datoria. Lumea e salvata…
Pandan Bogturu