Omul care aduce pachetul

Una dintre cele mai solicitante munci facute de oameni este cea de livrare a pachetelor. Cit e ziulica de lunga, curierul traverseaza intersectii aglomerate, strabate in goana stradute nepavate si se avinta plin de curaj prin cele mai rau famate cartiere din oras pentru a-si indeplini misiunea.
Munca de curier este mai grea chiar decit cea de taximetrist, fiindca, spre deosebire de taximetrist, el nu stie nici strazile. De multe ori, nu e sigur nici macar ca e in orasul potrivit. Dupa ce s-a invirtit de vreo trei ori in cerc prin cartier suna: “Buna ziua, trebuia sa va aduc pachetul pe… asa, Bulevardul Copou”. “Da, va astept”. “Pai eu sint acum in Manastur. Sint departe de dumneavoastra?”. Solutia perfecta gasita de curieri in asemenea situatii este sa ii ceara destinatarului pachetului sa nu mai fie puturos si sa-si miste fundul pina in locul unde ei s-au oprit, complet depasiti de situatie. In caz ca adoptati aceasta solutie, ce are micul inconvenient ca face practic inutile serviciile firmei de curierat – daca tot ieseati din casa, puteati sa luati direct pachetul de la firma sau de la posta -, ar fi bine sa va grabiti, deoarece altfel curierul va va atrage atentia: “Jumatate de ora v-am asteptat, domnu’, pai daca stiam ca stati atit de departe, nu mai veneam la dumneavoastra”.
Cunoscind atit de bine orasul, curierul conduce, fireste, foarte repede. De asemenea, nu pare sa sesizeze ca in trafic mai exista pietoni sau masini, cu exceptia altor masini de curierat, pentru care opreste indiferent ca e in intersectie sau pe autostrada ca sa-l salute pe colegul si sa-l intrebe ce mai face. Poate n-ati ghici, dar si colegul e la o livrare. Si nici el nu a gasit adresa. Intre timp, in spate se formeaza o coada care claxoneaza asurzitor. Dupa un timp, curierul sesizeaza existenta celorlalti participanti la trafic si se intoarce spre colegul: “Ba, da’ aglomerat s-a mai facut, acum zece minute era liber ca-n palma”.
Invariabil, pachetele livrate de curier sint deteriorate. La fel de constant, curierul are o scuza excelenta. Avea de adus haine? “Dar eu de unde sa stiu, duduie, ca vopseaua pe care am pus-o deasupra o sa curga pe ele?”. Avea de adus niste portelanuri? “A, pai n-am stiut, le-am pus sub o nicovala mare, ca sa stea bine”. Avea de adus electronice? “Pai eu de unde sa stiu, domnu’, le-am pus si eu linga un electromagnet”. Avea de adus o nicovala mare? “Am pus-o linga un aruncator de rachete, s-o fi pornit in mers de la gropi, acuma eu ce vina am?”. Daca nu minte si chiar are in masina toate lucrurile pe care le foloseste ca pretext pentru ca a stricat pachetul, e foarte probabil ca urmatoarea livrare o are de facut la Wile E. Coyote.
La fel de invariabil, curierul nu suna pentru a verifica daca si cind sinteti acasa. O singura data m-a sunat un curier, si atunci a recunoscut si el ca era din greseala si ca nu se va mai repeta. A pus capat conversatiei rapid, ca nu cumva sa apuc sa-i spun la ce ora sint acasa. In mod normal, curierul vine pe la 1 dupa-amiaza, suna scurt si, daca nu-i raspunde nimeni in citeva sutimi de secunda, fuge. Daca sinteti foarte iute si il prindeti, pare usor suparat. “Eram sigur ca nu sinteti acasa la ora asta”. “Pai si atunci de ce ati venit la ora asta?”. “A, pai daca stiam, nu mai veneam”.
Adevarata vocatie a curierului trebuie ca e aceea de a plimba pachetele prin oras pina când se strica iremediabil. Abia atunci curierul simte ca e gata si ca poate veni mindru cu pachetul diform, emanind un miros iute si din care curge o zeama maronie, la usa ta. Doar atunci se simte mindru de meseria lui: inca o livrare reusita!
Julius si Pirca