AcasăOldFlutur va importa vaci din Pampas, licentiate in tango

Flutur va importa vaci din Pampas, licentiate in tango

Un popor de rumegatoare merita, din cind in cind, sa-i mai
arunci cite un fonfleu, ca il paste. Dar daca esti destept, lansezi unul care nu se poate verifica. Fostul ministru al Agriculturii, Gheorghe Flutur, a mai scapat o flatulatie din ciclul „ura, draguta mea, taranul e pe cimp!”. A elucubrat ca Messi va veni de Paste in România. Pastele pica pe 4. Messi are meci pe 3, cu Bilbao, iar pe 6 joaca returul cu Arsenal. Daca un fotbalagiu de la FC Botosani — vorba aia, la 2 pasi si 3 tromboane de Gura Humorului, unde se tine festivalul ala de alivenci si saga, frecventat si de Flutur — ar fi fost prins intr-un astfel de program, pai nici ala nu putea onora invitatia. In conditiile astea, ne asteptam sa povesteasca si premierul ca-l va chema pe Ayrton Senna sa inaugureze tronsonul de autostrada Cernavoda-Constanta. Boc, insa, e solemn in gaunosenia lui. Nazdravanul Flutur are ridicolul trecut in bibliografie. A adus Lumina sfinta de la Ierusalim — foarte bine, pina aici! — si o impartea pe sosea unor detasamente de preoti capitalisti, care n-au nevoie de luminare ca sa se arda intre ei. Tot Flutur a scris, cu oi vii, numele lui Basescu, pe un deal. Daca ar fi venit Messi, mindrul nostru bucovinean ar fi regindit modelul coreean in varianta latino. Facea economie de litere, ca Messi are doar 5, dar ne trezeam cu un prisos de ugere, fiindca numele marelui fotbalist ar fi fost compus din vaci importate din Pampas si licentiate in tango. In concluzie, sinteti chiar lipsiti de umor daca va suparati pe acest Michelangelo al politicii, care a creat un ou de Paste cit o ghereta de Cico!

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
43 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger