Ma plimb apatic pe holul stabilimentului. Afara ploua, e innourat, si totul trage la somn. Dar eu rezist. Ma asez pe scaunelul de sub telefonul public. Nici nu fac bine gestul, ca apare Nuti, menajera de etaj. “Buna ziua, domn’ Pandan”. “Buna, Nuti”, raspund eu usor plictisit. “Domn’ Pandan, ma scuzati, am si eu o intrebare”. “?” “Domn’ Pandan, ce rea e lumea dom’ne. Ce-au cu totii de l-i s-a casunat pe domn’ bietu’ senator, domn’le ?”. “Ce senator Nutico? Ăla cu convorbirile telefonice? Ăla mafiotu’?”. “Ăla domn’ Pandan. Ce-au bre cu omu’? Domn’ Pandan, daca ati citi cu atentie ce zice omu’ ala, ati vedea ca nu e om, e sfint”. “Hai mai Nutico, nici chiar asa. Omul e corupt, e clar!” “Vai, domn’ Pandan. Nu fiti dom’le ca aia raii de la teveu. N-ati vazut ce credincios e omu’? E mai credincios ca multi pe care-i cunosc io de la biserica de merg duminica de duminica si-i vad.
N-ati vazut ca are numai sfinti in gura si cind vorbeste gura ii miroase a tamiie?”, explica cu satietate Nuti in timp ce eu o privesc timp. “Lumea zice ca e mafiot. Dar ce mafiot s-ar ingriji de cancerul aproapelui sau? Ce mafiot ar ajuta atitia oameni vorbind numai de cele sfinte? Omu’ asta n-ar omori nici o musca, va spun eu domn’ Pandan. Nici o musculita de otet macar. De-am avea numai oameni d-astia in fruntea tarisoarei noastre, ce bine ar fi. C-avem nevoie de oameni credinciosi la cirma tarii, domn’ Pandan”. “Nutico! Ai baut ceva, mama? Cum poti sa sustii asemenea aberatii Nutico?!” “Vai domn’ Pandan ce lipsit de suflet sinteti! Sinteti ca oamenii aia raii de la televiziune, zau asa! Omu’ asta crede sincer nu e prefacuti ca ailalti politicieni care nu stiu decit sa fure ca hotii”. “Mai Nutico, da tu chiar nu poti sa intelegi ca si asta fura de rupe. El nu vindeca pe nimeni de cancer. El nu se ingrijeste de sanatatea nimanui. Ăia de care vorbeste nu sint doctori ci judecatori, iar canceru’ e infractiunea de care trebuie sa-l faca scapat pe ala bolnav care e si el infractor, mai Nutico”. “Vai domn’ Pandan! Acu’ inteleg de ce sinteti internat aici, zau asa. Cum poti dom’le sa deformezi asa de tare realitatea. Zau ca meriti sa fii aici. Si mai lasa-ne dom’ Pandan ca ne-ai inebunit pe toti cu Universul tau cuantic, in care fiecare isi creeaza realitatea, ca mai aveam un pic si credeam si io. Doamne fereste! Nebunule!” Tac si inghit in sec. Nutica mai avea putin si facea saltul cuantic. Dar a ratat…
Pandan Bogturu