Astazi vom vorbi din nou despre un subiect de larg interes, respectiv despre modul in care oamenii fac dragoste in filme. Mai exact, americanii si românii, pentru ca, din cite am observat noi pe canalele de filme, alte popoare nu mai fac filme.
Fie ca e comedie romantica sau superactiune, eroii americani fac sex cit mai imbracati, incercind sa-si pastreze pe ei cit mai multe articole vestimentare chiar si in culmea pasiunii. Am vazut un film erotic unde amindoi purtau blanuri (va rog sa nu faceti glume cazone, de pilda sa intrebati daca nu cumva era un film din anii ’70 si alea nu erau tocmai blanuri de animale). Se pare ca americanii gindesc ca reusita unui act sexual e direct proportionala cu numarul de haine pe care le ai pe tine. A doua zi probabil isi povestesc: „Draga, am facut sex cu unu’ bun rau. Avea pe el in timpul asta o camasa, doua pulovere, izmene de iarna, pantaloni, bocanci si o pelerina de ploaie. Nici nu-ti poti imagina cit de misto a fost!”. Pe de alta parte, la noi, majoritatea barbatilor stau in casa in chiloti, maieu si slapi si atunci cind primesc musafiri, darmite la sex. Orice român decent s-ar gindi ca, cu cit ai pe tine mai multe haine intr-o asemenea situatie, cu atit o sa le mototolesti mai tare, ba risti sa le si patezi.
In acelasi timp insa, tot in filmele americane oamenii isi rup hainele de pe ei cind fac dragoste si isi fac praf jumatate de garderoba. Americanul n-are nici o jena sa-i rupa fetei rochia de 5.000 de dolari facuta la comanda si pe care acum o poarta prima oara. Nici americanca nu se rusineaza, ca sa-i arate cit il iubeste, sa-i rupa nasturii de la sacoul Armani si cravata de matase italieneasca. Nici nu le-ar trece prin cap sa rupa ceva ieftin, de pilda sosete din hypermarket sau chiloti barbatesti tetra. In lumea filmelor americane, sa distrugi haine sub 1.000 de dolari cu ocazia unei partide de sex e o chestie extrem de meschina. Cu siguranta ca eroinele gindesc ceva de genul: „Bun, i-am sfisiat sacoul, i-am taiat camasa, pantofii au zburat de mult pe geam, cu ochelarii am dat de podea – si totusi s-ar putea sa nu creada ca tin la el. Ce pot sa mai fac, ca acu’ e dezbracat, nu mai am ce sa-i stric. A, ia uite! A uitat sa-si scoata Rolexul de la mina! Ce-ar fi ca, intr-un moment de extaz, sa i-l izbesc de tablia patului pina se sparge? Asta sigur o sa-i arate cit de mult il iubesc!”.
Românul, pe de alta parte, isi strânge frumos hainutele, le pune pe umeras sau in cosul de rufe murdare, eventual mai gaseste si o pereche de sosete murdare sub pat, le impatureste si le baga si pe ele in cos, apoi intreaba: „Da’ noi haine curate mai avem pentru saptamina viitoare?”. Abia atunci cind e absolut sigur ca garderoba sa e in afara oricarui pericol imaginabil, un compatriot de-al nostru trece la fapte. Chiar daca i se-ntepeneste un fermoar, nu rupe haina si nici n-o taie cu un cutit sau o dalta pentru gheata; se duce frumos pe balcon, cauta in dosul anvelopelor de iarna si al damigenelor cu rachita pina gaseste un patent si repara fermoarul. El gindeste practic: „Bun, m-am imbracat frumos pentru asta, imi place de ea, dar asta nu-i un motiv sa ne rupem hainele de pe noi”.
Julius & Pirca