AcasăOldCeahlaul in Liga 1 - Garantat FRF

Ceahlaul in Liga 1 – Garantat FRF

Nici daca s-ar fi jucat trei zile, FC Brasov nu ar fi plecat cu punct de la Piatra Neamt, oras care incepe sa isi refaca faima de Kosovo al fotbalului românesc. Simbata, sub Pietricica, riul, ramul si brigada de arbitri au purtat Ceahlaul spre o victorie in fata „stegarilor”, aflati deja la al treilea esec consecutiv in Liga 1. Desi este un pariu cit se poate de riscant, salvarea nemtenilor de la retrogradare devine o varianta tot mai plauzibila, mai ales ca „biletul” are stampila „Garantat FRF”.

*Noua puncte din 18*

Trupa lui Zoran Filipovici ocupa locul 17 in clasament, victoria de simbata reprezentind al patrulea rezultat pozitiv consecutiv in acest retur. Ceahlaul a pierdut ultima data in etapa a19-a, 0-1 acasa cu Otelul. In sase meciuri disputate in retur, nemtenii au doua victorii, o infringere si trei remize. In etapa viitoare, moldovenii merg la Bistrita, intr-un joc foarte important pentru viitorul lor in Liga 1.

*Licenta – salvarea nemtenilor*

De la locul 10 in jos, orice formatie poate intra in hora retrogradarii. Unirea Alba Iulia pare deja condamnata, in timp ce nemtenii incearca lovitura anului, evitarea retrogradarii de pe locul 17, cu 19 puncte in 23 de meciuri. Cu arbitraje precum cel din partida cu FC Brasov, Ceah­laul are pirtie spre raminerea in Liga 1. In plus, din cite se pare, Federatia l-ar fi asigurat pe Gheorghe Stefan ca oricum un club care va promova din liga secunda nu va primi licenta pentru sezonul viitor, astfel ca Ceahlaul Piatra Neamt va ramine pe prima scena.

*Brigada „Hotomanu” si-a facut datoria*

Simbata, la Piatra Neamt, arbitrii si-au facut datoria cu brio, spre indignarea fotbalistilor brasoveni. Ceahlaul a beneficiat de un gol marcat din ofsaid (la scorul de 1-1, Cebotaru a adus formatia gazda in avantaj, marcind un gol dintr-o pozitie afara din joc), dar si de numeroase decizii pro luate de „centralul” Ovidiu Hategan si de asistentii Mudura si Meghesan.

*Viorel Moldovan: „Arbitraj sub orice critica”*

Antrenorul Brasovului il acuza pe Hategan de vicierea rezultatului, Viorel Moldovan declarindu-se sictirit de arbitrajele vazute in retur: „La golul de 2-1 a contribuit si asistentul, am gresit si noi, recunosc, dar si arbitrii. De fapt, arbitrajul ramine sub orice critica, ca de fiecare data de la inceputul returului. Pre­zenta noastra in cupele europene mi-am scos-o demult din minte pentru acest sezon”.

*CEAHLĂUL – FC BRASOV 2-1*

Goluri:
Mulisa ’16, Cebotaru ’24/ Savici ’23.
Ceahlaul:
Villadsen – Dikaba, Forminte, Vitelaru, Dumitras (’81 Dragomir) – Balde, Stevici – Cebotaru, Vasilache (’69 Rudison), Jeremici (’83 Barcauan) – Mulisa.
FC Brasov:
D.Coman – S.Stancu, N.Constantin, Diogo, Ezequias (’46 C.Ionescu) – C.Munteanu (’46 Landauri), N.Grigore, Ilyes (’77 Sburlea), I.Voicu – Zaharia, Savici.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
55 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger