Jurnalismul de pareri

Scriam intr-un articol anterior ca modalitatea de regindire a produselor media pe timp de criza este profund gresita. Cele mai multe dintre ziare nu reusesc sa initieze anchete de presa, iar reportajul ramine o specie jurnalistica in profunda suferinta. Nu prea ai multe lucruri noi de gasit in gazetele “serioase”, ceea ce le confera un avantaj clar tabloidelor. Acestea din urma, cu stiri de multe ori inventate sau cu provocari adresate direct cititorilor sau subiectilor despre care se scrie, reusesc sa provoace reactii. Si nu de putine ori scandaluri care pe urma devin subiect pentru emisiunile TV de divertisment, fiind amplificate. De bine, de rau – sau, mai bine zis, cu bune si cu rele – , cu stiri furate unul de la altul, cu fapte de multe ori neprobate si a caror lipsa de substanta se ascunde in spatele titlurilor interogative, tabloidele reusesc cumva sa-si faca treaba.
Refugiul “profesionistilor” din presa quality a devenit blogul. Folosite cel mai adesea ca supape pentru frustrari, cimp de transare a unor marunte batalii cu inamicii din alte trusturi, loc in care tot ce este intolerabil pe hirtie ajunge totusi sa fie spus, blogurile românesti nu reusesc sa compenseze vidul informational in care se complac ziarele centrale. In absenta responsabilitatii dictate de functionarea intr-un sistem redactional, reperele profesionale devin laxe, iar stilul jurnalistic – profund viciat. Proba ca lucrurile stau asa? Cele citeva bloguri alimentate de asa-zisii ziaristi-vedeta care furnizeaza periodic delicioase subiecte… tabloidelor.
Chiar si o intreprindere mai serioasa cum este platforma Vox Publica sfirseste prin a deveni un Turn Babel, o intreprindere cacofonica. In multi dintre prolificii bloggeri se ascunde cite un editorialist reprimat, un guru de ocazie, un pamfletar fara stralucire si, uneori, fara gramatica. Unii dintre ei, pina la inchiderea unor titluri precum Cotidianul, Gardianul, sau Ziua, au avut sansa sa se produca pe hirtie. Acum continua pe internet, fara a sesiza ca tocmai modalitatea de a aborda realitatile zilei este una profund viciata. Nu jurnalismul clasic, acela care presupune deplasari pe teren, documentare la fata locului si, uneori in arhive, cercetari desfasurate de-a lungul unei perioade mai lungi de timp, e mort. Jurnalistii de investigatie si reporterii sint cei care au sucombat in fata mirajului de a deveni “nume” ale caror pareri sa conteze indiferent de subiectul pe care il comenteaza. Unii au si ajuns: ii vedeti in fiecare seara la televiziunile de stiri si nu numai, ieri punind punctul pe “i” in privinta problemelor din justitie, astazi experti in sistemul medical, miine in chestiuni ce tin de politica externa. Aflarea in treaba si inflatia de opinii ramin punctele slabe ale presei românesti. Dar, pentru ca diletantismul nu doare, ba chiar e util atita vreme cit convinerile respectivului sint in limitele impuse de trustul in care functioneaza, asta nu deranjeaza pe nimeni. In afara de cititori.
Radu Lilea