AcasăOldPustiul Justin Bieber: saltul din YouTube in TOP Billboard

Pustiul Justin Bieber: saltul din YouTube in TOP Billboard

Adolescentul de 16 ani apare la sfirsitul acestei luni cu al doilea sau album, la doar patru luni de la debutul discografic. Albumul de debut „My World” al lui Justin Bieber a fost lansat pe 17 noiembrie 2009 si s-a vindut in peste 137.000 de copii in prima saptamina.

La mijlocul lunii ianuarie 2010, acesta a lansat alaturi de Ludacris piesa „Baby”, iar la inceputul acestei luni, piesa „Eenie Meenie” pentru care Justin a colaborat cu Sean Kingston. Piesele vor face parte din albumul „My World Part 2”, ce va fi lansat pe 23 martie 2010. „Sint inca un debutant, dar cred ca My World 2.0 e un upgrade, un pas mai sus”, declara Justin.

*Debut pe YouTube*

Justin Drew Bieber si-a inceput cariera profesionala pe YouTube, unde a fost descoperit de viitorul sau manager, Scooter Braun. Justin Bieber este un autodidact si a invatat singur sa cinte la pian, toba, chitara si trompeta. Cind avea 12 ani a participat la competitia locala, Stratford Idol, unde s-a clasat pe locul doi. Familia si prietenii sai nu au avut posibilitatea sa fie prezenti la competitie. Astfel si-a postat pentru prieteni videoclipurile pe

*YouTube, cintind melodiile lui*

Usher, Chris Brown, Stevie Wonder si Ne-Yo. Scooter l-a vazut pe YouTube si s-a gindit ca acesta este Michael Jackson junior. A luat legatura cu familia lui si l-a trimis in Atlanta pentru a-l cunoaste pe cintaretul R&B, Usher. O saptamina mai tirziu, Bieber se bucura de privilegiul de a cinta pentru Usher, care a fost interesat de el si i-a oferit o auditie cu Antonio L.A. Reid de la Island Records, cu care a si semnat contractul in octombrie 2008.

*Usher, preferat in locul lui Justin Timberlake*

Desi Justin Timberlake ar fi dorit sa colaboreze cu Bieber, acesta a incheiat in cele din urma contractul cu Usher. Bieber si mama sa, Pattie Malette, s-au mutat in Atlanta, unde locuiesc impreuna cu Braun si Usher. Inainte de a deveni faimos, Justin era foarte sarac, deoarece mama sa a ramas insarcinata la 17 ani si tatal sau i-a parasit cind acesta avea 2 ani. El s-a gindit ca poate sa-si ajute mama cintind si cersind pe pragurile unui magazin. In prezent are o sora in virsta de un an si jumatate si un frate nascut in decembrie 2009.

*Cei mai frumosi ochi de pe Twitter*

Justin Bieber a fost desemnat de catre utilizatorii retelei de socializare Twitter ca fiind vedeta care „are cei mai frumosi ochi”. Apre­ciat de cei din generatia sa – care a fost catalogata de catre revista „The Sun” ca Generatia Internet – a intrunit peste 345.678 de voturi ceea ce i-a revoltat pe utilizatorii din „generatia mai virstnica”, adica aceia cuprinsi intre 18-20 de ani care au dorit s-o voteze pe actrita si cintareata Hannah Montana.
Justin Bieber se prefigureaza a fi “urmatorul mare succes in industria muzicala”, dupa spusele lui Lil Wayne.

Bieber este singurul artist care are toate cintecele de pe un album in topul U.S Hot 100. Bieber a fost numit cel mai tare star din 2009 de J-14, nou-venitul anului de MuchMusic, a fost listat de Celebuzz in topul 10 al vedetelor de pe YouTube si a fost votat pe locul 5 in topul celor mai bune exemple ale anului 2009 de AOL’s JSYK.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
75 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger