AcasăOldBoc si bulgarii de nemultumiri

Boc si bulgarii de nemultumiri

Asediat de sindicatele nemultumite, Emil Boc a luat taurul de coarne si s-a dus in mijlocul protestatarilor. Fara a-i aprecia macar curajul, sindicalistii l-au bombardat pe premier nu numai cu huiduieli si cereri de demisie, dar si cu bulgari de zapada.
Pina sa-si regleze sindicalistii tirul, un SPP-ist a fost cel “rapus” de bombardament. Cit a reusit acesta sa-si scoata zapada dintre dinti, liderii sindicali si-au convins oamenii sa renunte la argumentele contondente. Boc cel direct vizat a demonstrat ca-si tine bine firea pina la capat: “La citi bulgari de zapada am avut parte in copilarie si m-am jucat cu zapada si cu bulgari de zapada, un bulgare in plus nu ma sperie, fiti convinsi de acest lucru”. Dupa hirjoneala de sezon, premierul a incercat sa-i convinga pe manifestanti sa inteleaga greutatile bugetare impuse de criza si sa accepte cele doua legi referitoare la salarizarea unica si la pensii. “Nu ne permitem luxul de a renunta la aceste legi necesare reformarii statului. Daca oprim reforma, pe termen mediu ajungem in situatia Greciei. Sustin dialogul social si sint de acord ca legile salarizarii si pensiilor pot fi imbunatatite, dar trebuie aplicate”. Pledoaria lui Boc a fost des intrerupta de lozinci antiguvernamentale – “Jos Guvernul!”, “Demisia!” – si de manifestarea publica a unui adinc regret:
“V-am votat degeaba!”.

*Sindicalistii si guvernantii au discutat discutii*

Dialogul infiripat in piata a continuat, organizat de aceasta data, in birourile Palatului Victoria. Ulterior, liderii de sindicat au declarat ca au pus accentul, in discutia cu Emil Boc, pe aplicarea “eronata” a Legii salarizarii unitare – fapt care a dus, in opinia lui Petru Dandea, la scaderea salariilor mici (800-900 lei) si la majorarea in schimb a salariilor “procurorilor si judecatorilor aflati in virful piramidei”. Astfel interpelat, Boc nu s-a mai repliat in spatele salariilor/pensiilor “nesimtite” ci a sustinut de aceasta data cauza magistratilor, afirmind ca respectiva categorie “trebuie pozitionata, in România, acolo unde ii este locul”. Intilnirea de ieri nu a rezolvat nimic, dar nici nu va fi ultima, guvernantii si sindicalistii convenind sa se intilneasca saptamina viitoare, pentru o eventuala amendare a noii legislatii privind salarizarea unica si pensiile.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
33 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger