AcasăOldAdversarii il tin in viata pe Nastase

Adversarii il tin in viata pe Nastase

Cine nu are emotii inseamna ca nu traieste – declara, ieri, Adrian Nastase in debutul lucrarilor Consiliului National. Si cum lui Nastase ii place sa traiasca pe picior mare, colegii au avut grija sa-i dea niscaiva impulsuri bune de crescut adrenalina.
Concret, tabara anti-Nastase s-a ocupat inca din timpul sedintei Comitetului Executiv cu lobby-ul pentru ieseanul Gheorghe Nichita.Chiar daca Ion Iliescu a dat, inca de dimineata, semnalul pro-Nastase („ar fi decent ca Gheorghe Nichita sa-si retraga candidatura la sefia Consiliului National. E un cumul prea mare de functii”), social-democratii nu au privit cu ochi buni realegerea acestuia in fruntea CN. “S-a spus ca la Congres s-a dat un semnal de schimbare, de innoire. Sa intelegem ca schimbarea se opreste la Nastase, nu” – circotea un grup de pesedisti din teritoriu inaintea inceperii sedintei CN.
Vulpe batrina cum il stim, bucurindu-se si de sprijinul lupului tinar Ponta, Nastase a impus in sedinta CExN lista sefilor departamentelor reusind astfel, prin numirile facute, sa mai cistige citeva filiale de partea lui. Chiar si asa, pesedistii sustineau insa ca victoria lui Nastase in fata lui Nichita nu va fi una usoara.

*Pe Iliescu l-au ajuns blestemele lui Nichita*

Per ansamblu, Ion Iliescu a avut ieri o zi buna. A ramas cu functia de presedinte onorific neatinsa, ba chiar s-a mai procopsit si cu un intreg Consiliu de onoare al fondatorilor partidului. Cu atitea succese la activ, “Bunicuta” nu a reusit totusi sa scape de afurisenia ieseanului Gheorghe Nichita. Pe principiul “Dumnezeu nu da cu parul”, Iliescu nu a fost lovit in functii, cum poate si-ar fi dorit Nichita, dar in schimb era gata sa-si rupa gitul impiedicindu-se de un covor. Cu vioiciunea-i specifica, Iliescu a evitat necazul ba chiar a reusit sa se redreseze rapid, pina sa apuce ofiterii SPP sa-l ajute.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
40 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger