AcasăOldSpor de cercel pentru politistii de la «Crima Organizata»

Spor de cercel pentru politistii de la «Crima Organizata»

*Altfel nimeni nu vrea sa se transfere la filaj!*

Sa fim bine intelesi de la bun inceput, e de bine! Asa-numitul “spor de cercel” reprezinta o bonificatie aparte cu care politistii sint atrasi sa lucreze la cea mai riscanta structura a Ministerului de Interne, cea de combatere a criminalitatii organizate. Si pe care o merita cu prisosinta.

Exista informatii ca, nu peste mult timp, va fi declansata o ampla operatiune de asanare a lumii interlope.

Acum, sa nu va inchipuiti ca pe “fluturasii” distinsilor “gabori” chiar figureaza o rubrica cu o atare titulatura. Numai ca, ani buni la rind, cei care lucrau aici puteau face diverse deconturi din fondurile speciale ale Politiei. Iar cum la un moment dat toti “civilii” isi bagasera la greu belciuge in urechi, “spaga” subinteleasa de la buget a primit denumirea neoficiala de “spor de cercel”. Care a fost insa sters odata cu scandalul ACVILA si al deconturilor pe prezervative si bikini roz. Acum, din surse interne, personalul unitatilor teritoriale ale BCCO va fi suplimentat cu 30%. Insa cadrele refuza transferul, daca nu vor primi si banii pe “cercei”…

*Frontieristii, la vrac*

Actuala imagine a politistului român nu o pot spala nici macar zecile de mii de filtre care au doar menirea de a stresa pe toata lumea. Cu exceptia chestorului Toba, bineinteles! In schimb, au fost suficiente doua actiuni in forta impotriva gruparii Preda si a Cordunenilor si datele problemei s-au schimbat radical. Chiar daca initiativele au apartinut procurorilor DIICOT, reactia publica a fost excelenta. Deci, drumul care trebuie urmat este cel al declansarii unei lupte “pe viata si pe moarte” impotriva marilor clanuri interlope. Iar Blaga stie foarte bine acest lucru. Ca si faptul ca un asemenea razboi nu se poate purta cu “puii de militieni” plini de acnee sau cu veteranii burtosi ce patruleaza alandala pe strazi, ocolind cu grija orice saminta de scandal. Trebuie reimprospatate trupele Brigazilor de Combatere a Criminalitatii Organizate, epuizate de hemoragia de cadre din ultima vreme. Iar o prima masura a “Buldogului” a fost ordinul dat pe cont propriu de suplimentare a efectivelor BCCO cu pina la 30%. Insa “angajarile” se pot face doar din surse interne, bugetul neprevazind alti “pifani” la Interne. Asa ca, de exemplu, toti cei care lucrau pe informatii sau cercetari penale la unitatile teritoriale ale Politiei de Frontiera au fost trecuti, la vrac, la “Crima Organizata”. La fel s-a intimplat déja si cu multi dintre cei de la “furturi auto” si alte structuri operative. Cum toti acestia au experienta necesara in combaterea traficului cu droguri sau a altor operatiuni specifice clanurilor interlope, adaptarea lor nu ar trebui sa puna mari probleme. Mai ales ca oamenii chiar vor sa nu o mai frece pe cascheta prin birouri.

*Cu geana pe tigani*

Transferurile au loc cu cea mai mare repeziciune, existind informatii ca nu peste mult timp va fi declansata o ampla operatiune de asanare a lumii interlope. Deocamdata, baietii de la “crima” sint cu geana pe clanurile tiganesti, au dosarele pregatite si asteapta doar intaririle promise pentru a-si razbuna anii de umilinta cind nu s-au putut da la membrii acestor grupari. A reinviat chiar si ACVILA, chiar daca sub forma USA! Insa multi dintre cei vizati pentru transfer ezita sa faca acest pas. Pentru ca, in lipsa “sporului de cercel”, veniturile lor nu vor creste prea mult. Riscurile insa da! Asa ca, fie si cu riscul de a se face deconturi aiurea, poate nu ar fi chiar atit de mare efortul de realimentare a asa-numitelor fonduri speciale pentru operatiunile de filaj. Cu garantia ca acestea nu se vor termina tocmai la mijlocul unor operatiuni de mare anvergura si risc, asa cum s-a mai intimplat de atitea ori. Pentru ca oricit de tembel ar fi infractorul, tot se gineste atunci cind pretinsul “cumparator” al unei mari cantitati de droguri nu mai are bani de un hotel de 5 stele si doarme prin Logan…

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
93 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger