AcasăOldGadgeturi explozive

Gadgeturi explozive

*Grenada sonica*

Daca sinteti in cautarea unei modalitati amuzante de a trezi lumea din somn, sau doar sa-i enervati la culme pe colegii de apartament, ar trebui sa folositi ceea ce se numeste grenada sonica. Pentru inceput va achizitionati de pe internet cu 14 dolari aceasta grenada de jucarie, asteptati sa adoarma lumea, intrati tiptil in camera, scoateti cuiul de siguranta si aruncati grenada la intimplare. Aceasta se va rostogoli citeva secunde prin camera, daca ajunge intr-un loc cit mai greu accesibil este ideal, dupa care va incepe sa scoata un sunet atit de enervant incit este imposibil ca cineva sa mai doarma. Piuitul grenadei sonice este atit de strident incit adormitii vor sari ca arsi din pat in cautarea obiectului care scoate sunetul ce le perturba somnul. Din pacate pentru ei, grenada sonica nu poate fi oprita din piuit pina cind cuiul de siguranta nu este introdus la locul sau. Probabil ca veti fi injurat destul de mult de cei treziti din somn, dar merita. Sa-i vezi pe cei apropiati cum se baga pe sub paturi in cautarea grenadei sau cum isi pun pernele in cap de nervi face toti banii.

*Grenada mesterului casei*

Pentru cei dintre voi care aveti meseria in singe si reparati prin casa tot ce prindeti. Daca prietenii va cheama in vizita doar pentru a le instala aerul conditionat sau pentru a le monta mobila de la Ikea, va recomandam o metoda “exploziva” de a va face munca mai usoara. Pentru ca in toata aceasta pagina vorbim despre grenade si cum a ajuns imaginea acestora sa fie folosita in tot felul de accesorii, mai mult sau mai putin utile, iata ceva cu adevarat util. O minitrusa de insurubat si desurubat “chestii”, evident ce are o forma de grenada. Da chiar asa, acest obiect ce se prezinta ca fiind o grenada ascunde in interiorul sau tot felul de capete de surubelnita ce se monteaza pe o tija metalica. Astfel, dintr-o grenada ce pare periculoasa v-ati facut cu o surubelnita cu sase capete ideala pentru reparatii la domiciliu. Daca nu o folositi ca surubelnita, puteti foarte bine sa o pastrati pe birou ca obiect ornamental. Seamana foarte bine cu o grenada adevarata. Scula poate fi cumparata online pentru opt dolari.

*Ceasul, cum altfel decit grenada*

Realizat in forma de grenada, gadgetul conceput de cei de la Vestal se deschide in lateral iar in interiorul sau descoperim cadranul unui ceas cu influente militare. Exista doua astfel de modele, pe verde sau pe negru si costa 125 de dolari. Aveti grija sa nu-l purtati in aeroport cind plecati in vacanta, s-ar putea sa pierdeti avionul din cauza lui. Nu pentru ca nu ar arata ora exacta, ci pentru ca cei de la securitatea aeroportului s-ar putea sa fie foarte interesati de el.

*Baston de protectie, ilegal in România*

Pentru cei usor excentrici care asorteaza la tinutele lor ciudate tot felul de accesorii dubioase, un astfel de baston poate reprezenta in acelasi timp si o arma periculoasa.
Sa te protejezi este important, dar nu cred ca acest baston este tocmai legal, cel putin nu in România. Bastonul cu pricina are pe post de miner o grenada, iar daca ii este scos cuiul iese la iveala o busola, probabil in cazul in care va rataciti in Mall, si trebuie sa aflati unde este nordul. Desi pare un baston inofensiv, printr-o miscare de desurubare, teaca inferioara se desprinde si se transforma intr-o arma alba extrem de periculoasa. Desi nu recomandam utilizarea acestui baston la noi in tara va spunem totusi ca pretul lui este de 30 de dolari.

*Grenada USB*

Si pentru ca tot am vorbit de grenade in virf de bat, iata ca utilizarea imaginii acestor arme nu are limite. Pasionatii de armament si calculatoare au acum ocazia sa imbine cele doua “manii” intr-una singura. Un stick USB cu forma de grenada, perfect pentru transferul de date de pe PC-ul personal. Nu explodeaza si nu este deloc periculosa, dar poate stoca date pe memoria virtuala de 8 GB. Grenda USB are o greutate de 18 grame si dimensiuni de 32 x 32 x 57 milimetri.
Pe linga faptul ca este un gadget util pentru orice utilizator de PC, poate fi in acelasi timp si o jucarie tocmai buna de speriat prietenii.

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
130 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger