AcasăOldFata intunecata a programului prima casa - un scenariu

Fata intunecata a programului prima casa – un scenariu

Programele Prima Casa si Prima Casa 2 au fost si sint un efort aparent generos din partea guvernantilor, de a relansa creditarea si piata imobiliara si a constructiilor. Numai ca, in 2009, prima editie a programului Prima Casa a fost o incercare “subtire” de-a stopa prabusirea pietei imobiliare. Iar rezultatele s-au vazut: zero. In 2010, guvernul insista. Va reusi de data asta guvernul sa obtina ceva rezultate? Dar daca ne gindim ca marea depresie economica mondiala a inceput de la un program gen Prina Casa, lucrurile se complica putin…

*Radiografia dezastrului…*

Ca si la noi guvernul american a acordat garantii de stat pentru doritorii de case luate pe credit. Cuplul Freddie Mac si Fannie May – fonduri guvernamentale de garantare – au promis ca preiau riscurile bancilor care dau credite ipotecare pentru persoane cu venituri mici. Ce s-a intimplat in continuare? Daca tu, cumparator din clasa de mijloc, mergi la banca sa te imprumuti, banca trebuie sa gaseasca inca un client care in mod normal ar mai fi muncit multi ani pina sa-si permita o casa se arata pe site-ul riscograma.ro. Adica, sa mareasca riscul portofoliului ca sa obtina dobinzi mai mici. Apoi, bani mai ieftini inseamna preturi mai mari pe piata imobiliara. Clienti mai multi inseamna preturi si mai mari. Ce a urmat? Ca si in România boom-ului imobiliar, preturile din ce in ce mai mari dadeau senzatia ca vor creste la nesfirsit. Nici nu mai conta daca iti permiti o casa. Cumperi acum, vinzi mai tirziu, pastrezi profitul. In SUA criza a inceput cind nu au mai fost amatori de credite. Preturile au inceput sa scada, proprietarii, sa vinda. Preturile scad si mai mult. Unii se trezesc ca locuinta lor a ajuns sa valoreze mai putin decit suma de platit la banca si nu mai platesc ratele. Urmeaza executarile silite. Preturile scad si mai mult si incepe dezastrul.

*… si principiul dominoului*

Ca un efect de domino criza ajunge intii in Europa, apoi in România. Bursele incep sa cada. La fel si piata imobiliara, creditarea impreuna cu intreaga economie. Guvernele schiteaza programe anti-criza. România, printre altele, lanseaza cu surle si trimbite “Prima casa 2”. La fel ca in SUA se scot in fata garantiile de stat. Daca dai credite de 60-75 mii euro, cu avans de doar 5% si dobinda tot 5%, statul promite bancilor ca nu vor pierde nimic orice s-ar intimpla. Apoi, cu 3000 de euro avans, si venituri pe familie de 600 de euro poti lua un apartament de doua camere pentru care sa dai in fiecare luna 300 de euro rata, pe zeci de ani. Sint multe familii si vor fi si mai multe care vor intra in programul Prima Casa 2. Dar poate garanta cineva ca preturile de pe piata imobiliara nu vor scadea in continuare? In plus, ne intrebam care va fi impactul executarilor silite aminate pina acum pentru vechile credite imobiliare? Dar al proiectelor terminate si nevindute pina acum? Or’ se stie ca o oferta mare inseamna preturi si mai mici mai ales pe piata imobiliara. Ce se va intimpla atunci cind dobinda va creste de la 5% la 9% (pentru ca, dobinda finala creste de la 1 la 5%)? Rata lunara va creste de la 300 de euro la 450 de euro. Iar multe familii nu-si vor mai permite luxul sa plateasca rata. Apoi o depreciere a leului va face chiar imposibila plata ratelor. Se ajunge fix la situatia din SUA. Dar acesta este doar scenariu ipotetic…
Ion Bogdan

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
95 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger