AcasăOldZmeurovision: Nici o editie fara plagiat!

Zmeurovision: Nici o editie fara plagiat!

Melodia cistigatoare interpretata de Paula Seling si Ovi seamana izbitor cu piesa olandezei Anouk, “Girl”.

In timp ce Paula Seling declara ca Eurovisionul este cel mai important lucru care i s-a intimplat pina acum, Mihai Bendeac publica pe blogul personal melodia lui Ovi Cernauteanu, “Playing with fire” si “Beautiful lover”, un cintec de-al fostei sale iubite, Sore de la Crazy Win. “Piesa ce ne reprezinta la Eurovision mi se pare foarte buna. O spun fara niciun pic de ironie. Totusi, am o intrebare. Seamana sau nu cele doua piese? Atentie la inceput si refren! Mi-am ridicat problema cind am auzit-o prima data si am avut senzatia ca am mai ascultat-o”, noteaza Bendeac pe blog. Intr-adevar, orchestratia piesei lui Ovi are niste secvente cam dubioase. Ritmul tobei si niste arabescuri la clape din piesa trupei Crazy Win se regasesc – intimplator? – si in compozitia lui Ovi. Daca ar fi fost doar atit, se putea remedia pe parcurs. Dar gluma se ingroasa abia de aici incolo! Ovi isi alege muze internationale! Piesa lui Anouk, “Girl” (poate fi ascultata pe YouTube), are o fraza muzicala care incepe cu textul “Girl, girl, girl”. Piesa lui Ovi, are si ea o fraza muzicala care incepe identic si ca partitura, si ca text: “Girl, girl, girl”. Asemanarea este perfecta! Si, de data asta, nu poate fi vorba de o simpla coincidenta. E vorba de un “citat” 1 la 1 si ca partitura, si ca text! Prin urmare, exact partea cea mai antrenanta a piesei “Playing with Fire” a fost copiata de Ovi dupa Anouk! Interesant este ca nici unul dintre expertii care au facut parte din puzderia de jurii ale Eurovisionului national n-a observat asemanarea flagranta, desi piesa olandezei Anouk a fost un hit, nu de mult, fiind difuzata in draci de radiourile autohtone! Si daca juriile mioritice au avut urechi de polistiren expandat, e greu de crezut ca juriile Eurovisionului de la Oslo se vor face ca nu aud mizerabila pastisa! In concluzie: daca se duc la Oslo, Ovi si Paula vor ajunge de risul lumii, impreuna cu tara pe care o reprezinta. Cernauteanu s-a jucat cu focul si s-a fript!

Cornel Ilie:
“Am ascultat piesa lui Anouk, asemanarea este evidenta. Inceputul e 1 la 1, iar faptul ca si cuvintele sint aceleasi atrage si mai mult atentia. Nu stiu ce s-a intimplat cu Ovi, mie imi place cum compune, ii stiu piesele, mi-a placut si cea de la Cerbul de Aur…”
Horia Moculescu:
“Am ascultat ambele piese. Nu cred ca se poate vorbi de plagiat. E o intimplare nefericita de atac cu “Girl, girl, girl”, dar piesa noastra e mult mai buna decit a lui Anouk. Eu zic ca, spre deosebire de alte cazuri cunoscute la noi – nomina odiosa – aceste piese sint cel mai putin asemanatoare.”
Mihai Traistariu, membru in juriul finalei:
“Stiu piesa lui Anouk de vreo doua luni. Am ascultat ambele partituri, am vazut ca exista asemanari, dar nu mi s-a parut ca e un plagiat, structura piesei lui Ovi e diferita. Si, oricum, ca sa fii dovedit, trebuie sa te acuze autorul piesei de plagiat.”
Calin Goia – Voltaj:
“Metric seamana, dar nu poate fi considerat un plagiat. Pina in sapte masuri asemanatoare, nu se considera plagiat.”

Gabriela Hurezean&Alexandra Cochinescu

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
204 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger