Un distins profesor de teologie ne-a spus intr-o zi: ”Am remarcat ca scrieti mult despre iubire”! Si-i adevarat in parte. Spunem “in parte” pentru ca nu putem scrie despre “iubire” indeajuns de mult si nici nu putem striga vreodata atit de tare pentru ca urechile intregii lumi sa auda spusele Apostolului Pavel: “Daca dragoste nu ai, nimic nu ai”! Aceste cuvinte sint initiatice. Iubirea nu-i doar o emotie, nu-i doar un cintec hormonal, nici efectul unor mici ginduri frumoase ce se ivesc in mintea omului, cit insasi substanta fiintei, vehiculul Vietii sau… ”substanta” prin care se exprima Dumnezeu in materie. Daca avem un scop pe lume si daca avem un sens, iubirea este sensul, scopul si destinatia sufletului omenesc. Iubirea nu are a face cu a fi iubit de altul, cit cu a-l iubi pe Dumnezeu in altul si a-l iubi apoi pe omul din el. A putea sa vezi in el divinul care l-a adus in existenta si numai apoi “omul” cu toate slabiciunile sale. Si acum s-ar putea sa va intrebati: “Dar, cum pot sa-L iubesc pe Dumnezeu in altul, cind vad ca am in fata un ticalos, un om rau sau unul care ma priveaza de implinirea unei dorinte”? Si noi credem ca-i doar o simpla problema de a intelege “ce este Dumnezeu”! Daca Dumnezeu este Spiritul etern, ce anima Viata, insasi forta vitala existenta in tot si-n toate, daca putem pastra imaginea Prezentei sale in noi insine, ca si in toate fiintele ce au viata, devine mai usor sa acceptam suferinta, boala, traumele vietii, lipsurile sau pierderile. Dumnezeu este Puterea ce ne anima existenta. Fara aceasta putere, nici iarba n-ar avea seva sa creasca, nici pomul n-ar cunoaste inflorirea, nici omul n-ar veni pe lume. Constienta Prezentei divine in tot ce-i viu ne comuta mintea de la inconstienta la constienta. De la neintelegere la intelegere si ameliorare a suferintei pe care o ducem cu totii, dar in forme diferite. Suferinta umana, oricum s-ar exprima ea, are si rolul fantastic de calauza catre iubire, catre Spiritul ce ne sustine existenta, fie in stare de veghe, fie in stare de somn. Prin suferinta sintem chemati sa iubim. Cind sufletul poate vedea chemarea iubirii sub faldurile disperarilor, ale traumelor si ale nefericirilor, cind sufletul se indreapta cu speranta, cu nadejde si cu incredere spre Dumnezeu, si Dumnezeu se indreapta catre suflet, sporindu-i puterea de a iubi. Dumnezeu se manifesta in noi prin iubirea pe care o simtim. Prin energia de viata ce ne sporeste bucuria inimii si puterea de a face fata provocarilor inerente conditiei umane. Dar, pe drumul catre aceasta iubire, obstacolele sint la fel de mari pe cit este de stralucitoare iubirea spre care ne indreptam. Pe acest drum, sintem chemati sa avem dorinte, dar sa nu disperam daca ele nu se implinesc. Sa visam, dar sa nu devenim rai daca visul nu devine realitate. Sa ne dorim anumiti oameni in preajma noastra, dar sa nu devenim hiene daca oamenii aleg alte cai. Dependenta de orice lucru, inclusiv de fericire, de frumusete, de spiritualitate, de oameni, de bani, de putere etc. ne face agresivi si agresivitatea ne duce la pierderi dureroase. A ne pastra iubirea chiar si atunci cind totul ne pare pierdut, a pastra in suflet sentimentul ca si pierderile pot avea un sens divin este tot ce putem face mai bun in aceasta viata! Caci asa raminem cu “dragostea” si daca avem dragostea, avem tot ce ne trebuie!
National
