Românii sint o natie nascuta special pentru a-si pune intrebari. Pornind de la aceasta premisa, este clar faptul ca raspunsurile la aceleasi intrebari trebuie sa le dea, in general, altcineva, total lipsit de spirit inalt si care alege de obicei sa-si ocupe viata cu lucruri marunte si care nu sint trainice. De exemplu, o intrebare buna, la care nimeni nu are niciodata vreo sansa sa gaseasca un raspuns, este un lucru trainic, spre deosebire de cladirea unui imperiu, precum cel roman, care s-a dus dracului pentru ca a fost prea concret.
De fapt, intrebarile fara raspuns sint cele mai sigure realizari din existenta poporului nostru, sint temeinice, fara sfirsit si nu pot fi nici macar comparate cu raspunsurile care le-ar face nejustificate. O rezolvare a unei probleme, un raspuns la o intrebare de genul de ce nu am reusit sa avem strazi de bun simt in Bucuresti, s-ar dovezi total nejustificata, ar omori “definitiv” (ca in reclama cu tintari) flecareala eterna, dar interesanta, nascuta dintr-o problematica ce i-ar fi facut invidiosi pina si pe filozofii greci. “De ce traim prost?” este o alta intrebare la care, in realitate, românii nu au nevoie de un raspuns concret, pentru ca, va dati seama, fara o astfel de idee filozofica, timpul s-ar putea lungi pina la plictiseala.
Intrebarile poporului român sint fascinante tocmai pentru ca nu isi gasesc un raspuns si ar fi si pacat ca vreun nemernic sa incerce sa dezlege misterul.
Afirmatiile care se fac aici, pe plaiul unde inca Miorita se intreaba ce fel de afectiune psihica a avut ciobanul moldovean (intruchiparea virtutilor poporului nostru), de s-a lasat macelarit de ceilalti doi, nu sint rostite decit pentru a naste intrebari fara raspuns. Care ne plac asa cum ne plac micii si berea la pet.
Monsieur Seftime