AcasăOldScarabeul de aur si teoria sincronicitatii!

Scarabeul de aur si teoria sincronicitatii!

Unul dintre cei mai mari psihanalisti ai tuturor timpurilor, Carl Gustave Jung, a revolutionat psihologia si prin celebra sa teorie a “sincronicitatii”. Totul a inceput int-o zi, cind o pacienta a lui Jung, aflata de citiva ani in terapie, se afla in cabinetul sau. Jung constatase faptul ca terapia nu dadea rezultate dupa atita timp; era extrem de preocupat de situatia aceasta si ingrijorat. In ziua aceea, pacienta ii povestea lui Jung ca visase un scarabeu (un carabus, considerat o fiinta mitologica in anumite traditii ale lumii) de aur. Si-n timp ce pacienta isi descria visul cu scarabeul, un scarabeu real a intrat pe fereastra deschisa a lui Jung si s-a asezat pe biroul sau. Psihanalistul si pacienta au ramas nemiscati in fata acestui eveniment neasteptat. El s-a intrebat care ar fi fost probabilitatea ca scarabeul real sa apara pe biroul sau in timp ce pacienta ii povestea despre un scarabeu din vis (daca veti aplica un calcul probabilistic pentru anumite evenimente, chiar pentru intilnirea cu partenerul de viata, veti vedea ca probabilitatea ca evenimentul sa fie intimplator este aproape inexistenta). Jung a gasit in acest eveniment cheia catre psihicul pacientei si calea de parcurs pentru ameliorarea bolii ei. Cu alte cuvinte, evenimentul sincronistic a fost purtatorul unui mesaj. Semnificatia finala a evenimentului s-a dovedit a fi fost, insa, mult mai puternica; din acel moment Jung a inceput sa cerceteze “sincronicitatea”. El a fost primul mare cercetator care a sustinut existenta principiului simultaneitatii, sesizind absenta relatiei de tip cauza-efect, dar remarcind prezenta semnificatiei ce se desprinde din simultaneitate. Un eveniment sincronistic se prezinta constiintei observatorului tocmai pentru semnificatia sa. Pentru Jung, evenimentul cu scarabeul a deschis calea catre ameliorarea bolii stagnate a pacientei sale pentru moment, dar – pe termen lung – evenimentul a avut multiple implicatii care au deschis noi cai de abordare in psihologie si nu doar aici. Un alt mare cercetator al starilor de constiinta avansate, David Hawkins, sustine ca “Universul insusi este un eveniment sincronizat” si de aceea toate intimplarile existentei, toate experientele nu au la baza principiul cauza-efect, ci pe acela al simultaneitatii. Pentru fiecare dintre noi evenimentele vietii se petrec in simultaneitate, dar uneori ele devin evidente, asa cum s-a intimplat cu Jung. Cind legaturile apar in constiinta observatorului ca fiind semnificative, este important sa descifram mesajul. Caci, iata, un mesaj sincronistic a generat o teorie in psihologie. Simplul fapt ca evenimentele vietii au o semnificatie devine factor profund vindecator. Acesta a fost clicul care a deblocat mintea pacientei lui Jung si clicul care a deschis usa prezentei divine in stiinta! Aceasta este si diferenta esentiala dintre Jung si Freud; daca Freud sustinea suprematia Eului uman, Jung a aratat ca Dumnezeu este, de asemenea, Prezent in viata omului, iar sincronicitatea poate fi o demonstratie. Fara scarabeul care-a intrat pe geamul cercetatorului la timpul potrivit si la locul potrivit, poate ca am fi crezut si astazi ca viata noastra este un hazard. Un eveniment sincronistic ne poate ajuta uneori sa depasim momente dramatice de viata, sa gasim solutia unei probleme sau raspunsul la o intrebare dificila.
National

author avatar
Ziarul National
Aceasta sectiune stabileste termenii legali si conditiile in care puteti utiliza site-ul
1.567 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger