Viata in izolare, viata in lume!

Un cititor al nostru a postat saptamina trecuta pe Internet o problematica interesanta: el credea ca este usor pentru sfinti si calu­gari sa gindeasca pozitiv, de vreme ce se izoleaza de lume. Dar, pentru omul obisnuit, aflat mereu sub influenta si povara relatiei cu lumea, care-i destabilizeaza starea interioara, nu-i atit de simplu sa-si pastreze starea de bine. Si atunci, care-ar fi solutiile pentru omul obligat sa iasa in lume, supus riscului de a se contamina energetic intr-un mediu „poluat” cu suferinte si tulburari? Mai intii, trebuie sa intelegem ca izolarea nu este o garantie a linistii interioare. Oricine se izoleaza de stimulii negativi proveniti din relatiile cu lumea simte, in primul rind, ca lumea continua sa existe in minte, in simturi si-n sentimente! Asa cum miscarea mintii nu se opreste cind ne oprim din mers, din activitate, ba ea continua sa fie vie chiar in timpul somnului, nici in izolare nu opreste miscarea lumii in interior! Dimpotriva, lumea interioara este perceputa cu mai multa claritate, devine mai vie, mai puternica si mai evidenta in izolare. Un om izolat simte automat ca provocarea sa este lumea din sine. Pe cine sa mai invinovateasca el pentru tristeti si amaraciuni de vreme ce lumea exterioara nu i le provoaca, dar ele apar, vibreaza, il stapinesc sau il dirijeaza uneori? Pentru el inceteaza fenomenul de proiectie a vinovatiei si incepe unul de responsabilizare, de control asupra impulsurilor, de intarire a relatiei cu Dumnezeu si unul de intelegere a Egoului propriu. Izolarea nu este usoara. Sint oameni care nu suporta singuratatea pentru ca in ea trebuie sa te recunosti pe tine insuti. Sa-ti infrunti demonii interiori, sa-i recunosti si sa-i vindeci. Relatia cu lumea izbuteste sa ne intretina iluzia prin „proiectie si atribuire”! Noi le atribuim altora ceea ce nu ne place la noi insine, cum proiectam asupra lor cauzele problemelor noastre. Sentimentul de vinovatie proiectat asupra altora („ei sint cauza suferintei mele, daca nu s-ar comporta asa eu m-as simti mai bine”, gindim noi) ne creeaza un aparent confort. De aceea, decizia de izolare si alegerea acestei cai este la fel de rara ca si floarea de colt. Puterea energetica a impulsurilor, a dorintelor, a atitudinilor si a credintelor interioare devine o provocare pe care cei mai multi oameni nu au energia necesara sa o suporte. Este adevarat, in acelasi timp, faptul ca mediul inconjurator isi pune amprenta in mod covirsitor asupra energiei noastre. Ceea ce gindesc, spun, fac si simt oamenii se constituie intr-un cimp de atractie mai bun sau mai toxic, mai placut sau mai neplacut, mai incurajator sau mai deprimant. Responsabilitatea ramine, insa, personala pentru ca avem de invatat ca, de indata ce auzim in mintea proprie ginduri „neziditoare”, de indata ce percepem sentimente negative sau avem tendinta sa ne implicam in actiuni distructive pentru alti oameni ne putem opri. Putem alege un gind mai bun in loc de unul rau. Putem face o rugaciune in loc sa ne concentram asupra sentimentului negativ. Si putem alege sa facem o fapta buna in loc de una rea! Orice mica schimbare de acest fel poate deveni o schimbare de atitudine, capabila sa ne schimbe viata in mod esential.
l