„Eu am brandul meu“, a declarat, dupa cum bine se stie, Ion Iliescu, de la tribuna recent-incheiatului Congres extraordinar al PSD. Ne-am amuzat cu totii, asta pentru ca este cumva straniu ca acela care a dezavuat repetat societatea consumerist-capitalista sa recunoasca faptul ca intreaga sa cariera a fost construita dupa cele mai profesioniste reguli de marketing. Atit in socialismul victorios, cit si dupa. Pe de alta parte, era firesc ca omul politic cel mai important al ultimelor doua decenii sa initieze inca o dezbatere: care sint astazi adevaratele branduri de pe piata politica autohtona? Primul, cu voia dumneavoastra, pe lista…
Ion Iliescu. Pentru consolidarea acestui nume au lucrat echipe intregi de profesionisti, de la colegii de la „cadre“ la banuitii consultanti din „servicii“, ajungindu-se apoi la efectivele de nadejde din FSN-FDSN-PDSR-PSD. „Creativii“ din spatele brandului s-au schimbat de-a lungul timpului, numele a rezistat, modificind ceea ce trebuia. Longevitatea politica se datoreaza incontestabilei inteligente cu care a stiut cind sa se adapteze vremurilor si cind sa le adapteze pe acestea siesi. Destinul a fost generos cu el, acesta reusind performanta de a se reconcilia cu provocarile si oamenii care i-au determinat reactii brutale. Astazi poate vorbi fara resentimente despre libertatea presei, despre proprietatea privata, despre Regele Mihai si poate sta la aceeasi masa cu fostul sau adversar, Emil Constantinescu. Clement cu acest personaj, timpul i-a ingaduit sa-si aranjeze convenabil intrarea in cartile de istorie.
Traian Basescu. S-a impus drept cel mai agresiv brand. Are intotdeauna nevoie de un challenger redutabil (sau de o coalitie de adversari mai mici, dar cu forta logistica) pentru a se defini prin antiteza. Tehnica de impunere este aceea de promovare in forta, dublata de destructurarea credibilitatii celorlalti. Savoarea competitiilor la care participa e data de devansarea competitorilor pe ultima suta de metri, la diferente care fac infringerea lor mult mai amara. Exceleaza in felul in care isi conserva energia pentru confruntarile cu adevarat importante.
Theodor Stolojan. Este eternul as din mineca, tehnocratul-minune la care au recurs si stinga, si dreapta politica. Crisparea sa trece drept rodul unei gindiri calculate, iar flexibilitatea l-a facut sa para omul cu solutii, la care orice administratie ar apela.
Emil Boc. Marca locala careia i se datoreaza in buna masura impunerea PD-L in Ardeal, actualmente perceputa drept extensie a brandului prezidential. Accepta sa-si sacrifice propria imagine, fara a apela la retusurile pe care, de exemplu, prezenta unui purtator de cuvint i le-ar putea aduce.
Elena Udrea. Este cel mai optimist brand al politicii românesti de azi. Ideile se traduc in culori, intotdeauna vii, variind de la galben si roz la declarativul rosu-aprins, cromatica pertinent fundamentata de ideologi precum Christian Dior sau Louis Vuitton si temperata de mai sobrul Hermès. Se simte confortabil in orice rol in care se nimereste sau care ii este atribuit – de la cel de raspindac prezidential la cel de ministru. Mentor declarat: Traian Basescu. Alte referinte: pe linga numele mentionate mai sus, Yves Saint Laurent si Chanel. A impus in mentalul colectiv mixul de idei fashion si pareri politice, netezind calea altor doi reprezentanti ai genului: Cristian Boureanu si Elena Basescu. Nu intimplator, toti trei se regasesc in PD-L.
Crin Antonescu. Este exemplul cel mai bun al faptului ca ambalajul si promovarea conteaza enorm, la fel ca in cazul unei cunoscute marci de margarina, despre care spotul ne spune ca e bogata in binefacatorii acizi omega, uitind cu desavirsire de E-uri. Isi consolideaza notorietatea deopotriva prin opozitie la marile branduri politice de pe piata româneasca si prin subrezirea marcilor concurente din propriul partid.
Radu Mazare. Stie sa transforme conflictele politice in divertisment si divertismentul in dezbatere publica. Face politica in pasi de samba si provoaca agresivul brand prezidential cu voluptatea cu care practica sporturile extreme. Se misca pe o sinusoida doctrinara avind ca puncte de inflexiune guevarismul vestimentar, discursivitatea balcanica si social-democratia exotica.
Acestea par numele cele mai conturate ale momentului. Voi reveni in scurt timp cu un articol despre antibranduri. Evident, tot din politica.
