Conchistadorul Gonzalo Jimenez de Quesada a fost primul european care a aflat despre miticul El Dorado, in 1537, de la indienii muisca de pe platourile columbiene. Legenda indienilor vorbea despre un ritual care a atras atentia spaniolilor ahtiati dupa aur. La alegerea unui nou conducator Zipa, numit El Dorado, succesorul, sefii de trib, vracii si Marele Preot mergeau intr-un loc sacru, Lacul Guatavita, unde incarcau o pluta cu bunurile cele mai de pret: obiecte din aur, bijuterii, pietre pretioase, toate in cantitati mari, ca sa obtina bunavointa zeului ce salasluia in lac. Cind ajungeau la mijlocul lacului, Marele Preot, inconjurat de fumigene, il dezbraca pe succesorul la tron si-l acoperea cu un strat subtire de lut peste care aplica praf de aur. Astfel gatit, pretendentul la titlul de Zipa arunca in lac toate ofrandele aduse.
Dupa investire, El Dorado nu avea alte atributii decit sa ofere ofrande zeitatii din lac. Nimeni nu avea voie sa-i priveasca fata, iar daca voia sa scuipe, unul dintre insotitori, fara sa ridice privirea din pamint, isi oferea vesmintul pentru a stringe pretioasa saliva. Si ea aurita, zice-se! Conchistadorii spanioli i-au supus la mari cazne pe indieni ca sa afle unde le sint minele de aur, dar n-au aflat. Atunci, spaniolii au incercat sa sece Lacul Guatavita, intreprindere desarta, lacul umplind un crater de provenienta necunoscuta, a carui adincime nu a putut fi determinata. Povestea a ajuns la Quito, unde isi avea resedinta marele conchistador Gonzalo Pizarro, „putin” modificata, El Dorado capatind proportii de regat.